Directorul Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, poate circula pe tot teritoriul României

Directorul general al Petrotel Lukoil Ploiești, cetățeanul rus Andrey Bogdanov, trimis în judecată sub control judiciar pentru mai multe fapte penale, poate circula pe tot teritoriul României. Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă.

12 nov. 2015, 16:39
Directorul Petrotel Lukoil, Andrey Bogdanov, poate circula pe tot teritoriul României

Potrivit portalului instanțelor de judecată, magistrații au admis cererea formulată de Bogdanov și au înlocuit obligația impusă acestuia de a nu depăși limita teritorială a județelor Ilfov și Prahova cu obligația de a nu părăsi teritoriul României, fără încuviințarea judecătorului de cameră preliminară sau a instanței de judecată.

De asemenea, instanța a înlocuit obligația impusă inculpatului de a se prezenta la Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Prahova cu obligația de a se prezenta la sediul IJP Ilfov, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 48 de ore de la comunicare.

Andrey Bogdanov a fost trimis în judecată la data de 3 august alături de alte cinci persoane fizice și două persoane juridice, respectiv SC Petrotel Lukoil Ploiești și SC Lukoil Europe Holdings Bvatrium Olanda, într-un dosar instrumentat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești, care vizează mai multe infracțiuni, între care spălare de bani și folosirea cu rea credință a creditului societății.

Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat prin săvârșirea de către inculpați a infracțiunilor reținute în sarcina lor este de peste 7,5 miliarde lei, echivalent a aproape 1,8 miliarde euro.