Doliu în fotbalul românesc. Un jucător de 21 de ani a murit într-un teribil accident, după ce frânele au cedat

Este doliu în lumea sportului! Un tânăr fotbalist din Maramureș a murit la doar 21 de ani. El s-a răsturnat cu un tractor de câmp iar rănile i-au fost fatale.

13 oct. 2018, 12:37
Doliu în fotbalul românesc. Un jucător de 21 de ani a murit într-un teribil accident, după ce frânele au cedat

Florin Cosmin Sima – jucător legitimat la Bradul Groșii Țibleșului (Liga 4, seria Sud) – a încetat din viață.

Tânărul fotbalist în vârstă de 21 de ani fusese cu tractorul la muncă la câmp, dar a suferit un accident şi s-a răsturnat cu utilajul, suferind multiple răni. Din păcate manevrele de resuscitare nu au avut succes, tânărul decedând.

Meciurile de juniori și seniori dintre Bradul Groșii Țibleșului și CS FC Suciu de Sus (din etapa 7 a Ligii a patra), planificate pentru duminică, 14 octombrie, se amână.

Înaintea tuturor partidelor de fotbal organizate de AJFMM în acest final de săptămână se va ține un moment de reculegere în memoria celui care a fost Florin Cosmin Sima.

Asociația Județeană de Fotbal Maramureș transmite sincere condoleanțe familiei îndoliate.