Elev găsit în comă alcoolică în toaleta şcolii

Un elev al unui liceu de prestigiu din Brăila a ajuns, luni, în stare de comă alcoolică, la secţia UPU a Spitalului Judeţean Brăila. Băiatul a fost găsit inconştient de un coleg de clasă.
Filip Stan
14 nov. 2016, 16:11
Elev găsit în comă alcoolică în toaleta şcolii

Un elev de 16 ani de la Colegiul Naţional Nicolae Bălcescu a fost găsit în comă alcoolică în toaleta liceului. Un coleg a cerut voie la toaletă în timpul orei şi l-a găsit pe băiat în stare de comă. Imediat, profesorii au fost anunţaţi şi o ambulanţă a fost chemată la şcoală.

„ În ora de la 11.00 la 12.00 un elev a lipsit de la ora respectivă, i s-a făcut rău. Un alt coleg, care a cerut voie la toaletă, l-a găsit leşinat în baie. Ne-a anunţat, am solicitat intervenţia uni echipaj de salvare, au venit. Nu ne-au spus care e cauza. Băiatul şi-a revenit, dar e sub supraveghere. La primele 3 ore a fost, am discutat cu profesorii de la clasa, s-a comportat normal, nu erau semne că ar fi venit băut. La a 4 a oră a lipsit, vom vedea ce s-a întâmplat atunci. De ieşind din şcoală, paznicul nu l-a văzut ieşind. Vom vedea care a fost cauza, discutăm cu părinţii şi dacă se confirmă, consumul de alcool înseamnă sancţionare. Nu a mai avut incidente de acest gen în şcoală niciodată”, a declarat directorul Colegiului Bâlcescu, Cristian Toncea.

Citeşte şi: Profesoara acuzată că a întreţinut relaţii sexuale cu un elev a fost despăgubită cu mii de euro în instanţă

Potrivit obiectivbr.ro, elevul a fost preluat de ambulanţă şi dus de urgenţă la spital unde i s-au acordat îngrijiri medicale. I s-au făcut consultaţii, s-a făcut consultul de specialitate, elevul este în stare ameliorată. Medicii spun că băiatul era într-o stare de comă superficială, drept pentru care acum şi-a revenit este conştient, vorbeşte. Are un traumatism cranian minor, o escoriatie la frunte şi la mâna dreaptă.

Din primele cercetări, după ce a consumat băuturi alcoolice, tânărului i s-a făcut rău şi a mers la baie, unde a şi fost găsit în comă.

Din primele informaţii tânărul a fost prezent la primele 3 ore de curs, el lipsind la cea de a patra oră, de matematică. Din declaraţiile paznicului unităţii de învăţământ, elevul nu a părăsit în cele trei ore incinta liceului. Evenimentul a uimit conducrea şi cadrele didactice cu atât mai mult cu cât tânărul este cunoscut ca un elev disciplinat, fără probleme. După ce va fi externat băiatul va primi consiliere psihologică.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Antrenorul din România care își alerga jucătorii până la epuizare! Mărturii rare din cantonamentele feroce pe care le făcea: „Porneam televizorul şi adormeam cu el aprins”
Capital.ro
Gestul interzis care îl poate costa libertatea pe Călin Georgescu. A fost filmat: E un gest camuflat, transgresiv
Playtech.ro
Partea mașinii de spălat rufe pe care mulți nu o curăță niciodată, dar care face ca hainele să miroasă urât. Nu este vorba de filtru
Adevarul
Cum a ajuns comisarul european pentru agricultură să lucreze la o stână din România: „Trebuia să mulgem oile dimineața, să producem brânza”
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
Rezerviștii Armatei Române, chemați la unitățile militare. Anunțul făcut de MApN
Cancan.ro
Scene de coșmar în casa Oanei Mizil! Marian Vanghelie și-a terorizat fetița și fosta iubită! 'Sparg poarta, intru peste voi! Sunt cu mai mulți băieți
iamsport.ro
Remember. Un sfert de secol de la ziua în care Michael Schumacher a repus Ferrari pe tronul Formulei 1
MediaFlux
Răsturnare de situație privind plata CASS. Vicepremierul Tanczos Barna anunță cine ar putea scăpa de plată
stirilekanald.ro
ALERTĂ! Centrala nucleară, lovită de o dronă ucraineană
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar