ATENTAT SINUCIGAŞ în Pakistan. Cel puţin 72 oameni au murit şi peste 340 sunt răniţi UPDATE

Atacul sinucigaş dintr-un parc al oraşului pakistanez Lahore, din duminica Paştelui, a fost revendicat de o facţiune a talibanilor şi a vizat creştini, susţine un reprezentant al grupării, iar bilanţul a ajuns la 72 de morţi şi peste 340 de răniţi, cei mai mulţi fiind femei şi copii, scrie Reuters.
Sânziana Stancu
27 mart. 2016, 15:17
ATENTAT SINUCIGAŞ în Pakistan. Cel puţin 72 oameni au murit şi peste 340 sunt răniţi UPDATE

UPDATE: Oficialii pakistanezi susţin că 72 de persoane au murit şi peste 340 au fost rănite în urma exploziei din apropierea parcului Gulshan-e-Iqbal, chiar la ieşirea din parc şi la câţiva metri de locurile de joacă ale copiilor.

Parcul de distracţii este un loc popular pentru comunitatea de creştini din oraşul Lahore, unde mulţi dintre aceştia au ieşit pentru a celebra Paştele împreună cu copiii lor.

UPDATE: Cel puţin 52 de persoane, în majoritate femei şi copii, au murit duminică într-un atentat comis de un kamikaze care şi-a detonat explozibilul avut asupra sa în apropierea unui parc public din Lahore, capitala provinciei Punjab din estul Pakistanului, au precizat reprezentanţi ai poliţiei şi echipelor de salvare, citaţi de Reuters.

Explozia s-a produs în parcarea Parcului Gulshan-e-Iqbal, aproape de poarta de ieşire şi la doar câţiva metri de un loc de joacă pentru copii.

Alte aproximativ 150 de persoane ar fi fost rănite în explozie, potrivit oficialilor citaţi.

Explozia a avut loc în apropierea parcului Gulshan-e-Iqbal, chiar la ieşirea din parc şi la câţiva metri de locurile de joacă ale copiilor. Oraşul Lahore se află în statul Punjab din Pakistan, potrivit Mediafax.

„Cel puţin 38 de persoane au murit în explozie”, a declarat Mustansar Feroz, un reprezentat al poliţiei locale, precizând că majoritatea victimelor sunt femei şi copii.

Potrivit lui Jam Sajjad Hussain, un purtător de cuvânt al serviciilor de intervenţie locale, bilanţul anterior era de 25 de morţi. El a adăugat că peste 100 de persoane au fost rănite, fiind transportate la mai multe spitale din oraş.

Oficialii serviciilor de securitate au declarat că peste 30 de corpuri au fost aduse în mai multe spitale din oraş.

Poliţia investighează atacul, pentru a descoperi dacă a fost vorba de un atentat sinucigaş sau de atac operat de la distanţă printr-un dispozitiv exploziv.

„Nu putem spune dacă a fost vorba de un atac sinucigaş, dar lucrurile se vor clarifica în curând”, a declarat Haider Ashraf, din cadrul operaţiunilor de poliţie din Lahore said.

Pakistan, un stat cu o populaţie de 190 de milioane de locuitori, se confruntă cu atacuri violente ale talibanilor, iar Punjab este statul pakistanez cel mai mare şi mai proster din ţară.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT