FCSB – HAJDUK SPLIT 2-1. Meciul sezonului pentru Gnohere. Urmează Rapid Viena în play-off-ul Europa League

FCSB în play-off-ul Ligii Europa, după 2-1 în returul cu Hajduk Split. Gnohere a marcat golul calificării în minutul 90+3.

16 aug. 2018, 14:18
FCSB – HAJDUK SPLIT 2-1. Meciul sezonului pentru Gnohere. Urmează Rapid Viena în play-off-ul Europa League

Formaţia FCSB s-a calificat în play-off-ul Ligii Europa, după ce a învins, joi seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 2-1 (0-0), echipa Hajduk Split, în manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa, partidă la care Harlem Gnohere a marcat ultimul gol în minutul 90+3. În tur, scorul a fost 0-0.

Joi seară, au marcat Gnohere ’55 (penalti), ‘90+3 pentru FCSB şi Said ’81 pentru Hajduk.

În minutul 53, Nedelcu a fost rănit la nas de un obiect aruncat din tribună. El a avut nevoie de îngrijiri timp de câteva minute, deoarece îi sângera nasul.

FCSB – HAJDUK SPLIT 2-1

Min. 93, 2-1: Scorul final a fost stabilit de Gnohere, cu capul, din trei metri, după o centrare a lui Benzar.

FCSB – HAJDUK SPLIT 1-0, GOOOOOOOL Gnohere din penalty

FCSB – HAJDUK SPLIT 0-0 la pauză

min 44: Said a intrat bine în careu, dar Pintilii l-a blocat excelent. Pe contraatac, mingea a juns la Gnohere, dar atacantul francez a preferat să șuteze, în loc să centreze în careu. Mingea s-a dus mult peste poartă

min 39: Gnohere a primit o pasă la 20 de metri, a intrat în careu, dar a fost blocat de fundașii adverși

min 15: Schimbare la FCSB! Lucian Filip este schimbat de Dragoș Nedelcu
min 14: Mari probleme la FCSB! Lucian Filip a ieșit de pe teren, acuzând probleme medicale. Nu va mai continua meciul 
min 8: Emoții în careul stelist! Said a centrat periculos, dar Fomitschow nu a ajuns la minge
min 5: Început echilibrat de meci! Jocul se desfășoară mai mult la mijlocul terenului, cu multe pase greșite și mingi pierdute de jucătorii ambelor echipe
min 1: A început meciul! Croații au avut lovitura de startmin 15: Schimbare la FCSB! Lucian Filip este schimbat de Dragoș Nedelcu
min 14: Mari probleme la FCSB! Lucian Filip a ieșit de pe teren, acuzând probleme medicale. Nu va mai continua meciul 
min 8: Emoții în careul stelist! Said a centrat periculos, dar Fomitschow nu a ajuns la minge
min 5: Început echilibrat de meci! Jocul se desfășoară mai mult la mijlocul terenului, cu multe pase greșite și mingi pierdute de jucătorii ambelor echipe
min 1: A început meciul! Croații au avut lovitura de start

Echipe de start:

FCSB: Bălgrădean – R. Benzar, Bălașa, Planici, J.Morais – Pintilii, L. Filip – Man, Fl. Tănase, Teixeira – Gnohere
Rezerve:  A. Vlad, Nedelcu, Fl. Coman, Moruțan, Jakolis, Ov.Popescu, Rusescu
Antrenor: Nicolae Dică

Hajduk Split: Posavec – Juranovic, Vucur, Mikulic, Lopez – Juric, Caktas, Barry – Said, Ivanovski, Fomitschow
Rezerve: Ljuvic, Sehic, Gyurcso, Sego, Palaversa, Jairo, Ismajli
Antrenor: Zeljko Kopici

 


Echipele probabile:

FCSB: Bălgrădean – Benzar, Planic, Bălaşa, Morais – Pintilii, Filip – Man, Tănase, Teixeira – Gnohere

Hajduk Split: Posavec – Juranovic, Mikulic, Vucur, Lopez, Fomitschow – Juric, Barry, Caktas – Ivanovski, Gyurcso

FCSB – HAJDUK SPLIT LIVE VIDEO ONLINE STREAMING PRO TV. Roș-albaștrii nu se gândesc la loviturile de departajare

După 0-0 în Croaţia, Nicolae Dică nu ia în calcul posibilitatea ca duelul cu Hajduk Split să se decidă în urma loviturilor de departajare. De altfel, antrenorul celor de la FCSB a dezvăluit că jucătorii săi nu au exersat execuţiile de la 11 metri, înaintea returului de pe Arena Naţională.

Nu am exersat penalty-uri. Oricum, de obicei se întâmplă ca cei mai buni la antrenamente să rateze în meci. Nici nu m-am gândit că ajungem acolo, sper să rezolvăm calificarea după 90 de minute. Însă am încredere în jucători, avem executanţi foarte buni”, a declarat Dică, la conferinţa de presă care a prefaţat partida contra croaţilor.

FCSB – HAJDUK SPLIT LIVE VIDEO ONLINE STREAMING PRO TV. FCSB are nevoie de victorie în returul lui Hajduk Split, pentru a se califica în playoff-ul Europa League. Dică are ca prim obiectiv trasat de Becali calificarea în grupele Europa League. Finanțatorul FCSB a vorbit despre cel mai negru scenariu, acela ca roș-albaștrii să rateze primul obiectiv al sezonului. „Postul lui Dică nu depinde de acest meci. L-am confirmat acum o lună, nu pot să-l dau afară după 5 meciuri. Dacă nu ne calificăm, nu e de vină Dică, nu vrea Dumnezeu. Ce vină să aibă un antrenor? Avem echipă valoroasă, dar nu avem încă forță”, a spus Gigi Becali la Pro X. Totuși, finanțatorul FCSB a revenit la gânduri mai optimiste și e convins că echipa sa nu are cum să rateze calificarea. În tur s-a terminat 0-0, iar FCSB a tras singurul șut pe poartă la ultima fază a meciului. „Dumnezeu mi-a dat calificări când nu meritam, dar acum? Merit mai mult decât meritam. O să ne calificăm diseară! Mai ales că întâlnim o echipă care e sub noi. Eu cred că vom marca goluri. Pericolul nu vine de nicăieri. Spun ceea ce simt, nu cred că Hajduk e un pericol. Nu am văzut niște jucători care să știe să marcheze, să paseze, nici măcar cu capul nu știau să lovească mingea. Nu cred că pot face față pe Arena Națională. Cei de la Hajduk vor încerca să facă presing 20 de minute, dar noi vom pasa și le vom lua puterea. Apoi marcăm gol și goluri. Pronostic? Batem cu 2-0”, a mai spus Gigi Becali.

FCSB – HAJDUK SPLIT LIVE VIDEO ONLINE STREAMING PRO TV.  Se umple „Arena Națională”?

Roș-albaștrii se bazează la returul cu croații pe doi factori extrem de importanți. Își doresc un gazon impecabil, pe care să-și poată etala jocul tehnic, dar și tribune arhipline, care să contribuie la o atmosferă incendiară pe toată durata partidei. Până luni se vânduseră 10.000 de bilete, dar acum oficialii vicecampioanei anunță că au scos la vânzare și tichete la inelul 3 de pe Arena Națională, ceea ce înseamnă că la ora de start a partidei vor fi peste 35.000 de spectatori

Șefii vicecampioanei Ligii 1 cred că fanii vor cumpăra multe bilete chiar în ziua partidei, așa că aceștia susțin că Florinel Coman, Moruțan, Tănase și colegii săi vor fi încurajați chiar de peste 40.000 de fani.

Tichetele vor putea fi cumpărate până la ora de start a partidei 

JOI – 10:00 – 21:30

Preturile biletelor disponibile sunt următoarele:

PELUZA – INEL 1 – 20 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 2 – 40 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 1 PERIFERIC – 40 LEI
TRIBUNA 2 – INEL 1 CENTRAL – 60 LEI
VIP 3 – 100 LEI
VIP 2 – 150 LEI
VIP 1 – 200 LEI
LOJA – 500 LEI.

FCSB-HAJDUK SPLIT LIVE VIDEO EUROPA LEAGUE: Avertismentul jandarmilor pentru suporteri

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor de la meciul de fotbal de joi seară, de pe Arena Naţională dintre FCSB şi Hajduk Split, să ajungă din timp la stadion, să nu se implice în incidente, să se delimiteze de violenţele care ar putea izbucni şi să nu afişeze inscripţii care incită la ură de orice fel şi discriminare.

Jandarmeria aminteşte că accesul suporterilor echipei FCSB se va face prin intrările dinspre Bd. Basarabia şi strada Maior Coravu, în timp ce intrarea din Bd. Pierre de Coubertin este destinată suporterilor echipei Hajduk Split. Accesul se va face începând cu ora 19.30 doar pe bază de bilete sau invitaţii, iar pentru a evita aglomeraţia, forţele de ordine recomandă spectatorilor să ajungă din timp la stadion, începând cu ora deschiderii porţilor de acces.

Jandarmeria Capitalei recomandă suporterilor să nu se implice în incidente care ar putea duce la tulburarea ordinii şi liniştii publice şi să se delimiteze de orice formă de violenţă verbală sau fizică.

De asemenea, reprezentanţii instuţiei amintesc că suporterilor le este interzisă deţinerea sau folosirea de materiale pirotehnice şi este interzis accesul pe stadion cu substanţe toxice, băuturi alcoolice, obiecte ascuţite, cuţite, pumnale, precum este interzisă şi afişarea de inscripţii care incită la ură naţională, rasială, de clasă ori religioasă, la discriminări de orice fel şi la violenţă.

Meciul de fotbal dintre FCSB şi Hajduk se va desfăşura joi seară de la 21.30, pe Arena Naţională.

viewscnt

FCSB – HAJDUK SPLIT LIVE VIDEO ONLINE STREAMING PRO TV. Dică: Hajduk este o echipă de tradiţie, dar în fotbal se poate întâmpla orice

Tehnicianul Nicolae Dică a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Hajduk Split este o echipă de tradiţie în fotbalul european, dar pentri FCSB este important să câştige meciul de joi, din manşa secundă a turului trei preliminar al Ligii Europa.

„Este un meci foarte important pentru noi, avem un adversar dificil, a fost un meci de luptă în tur, aşa va fi şi mâine seară, va fi foarte greu. Sper ca mâine gazonul să arate mai bine ca la meciul cu Iaşi, dar noi trebuie să fim pregătiţi de orice. Dacă se va întâmpla ca la Mediaş, să facem o primă repriză slabă, la final va fi 3-1 şi ne vom califica. Ei sunt foarte buni la fazele fixe, fiind foarte înalţi, la Split am reuşit să-i ţinem, mâine seară trebuie să avem cât mai puţine faze fixe. Trebuie să avem o posesie mai bună, să reuşim să schimbăm ritmul în ultimii 35 de metri şi cu siguranţă vom reuşi să marcăm. Toţi cei 18 jucători aflaţi în lot pot fi o soluţie pentru mâine. La Split a fost un meci de luptă şi am reuşit o remiză bună, chiar dacă ne doream să câştigăm jocul. Hajduk este o echipă de tradiţie, dar în fotbal se poate întâmpla orice. Important este să câştigăm, cine va marca nu contează prea mult”, a declarat Dică.

Nicolae Dică e convins că nu-l va pierde în această vară pe Bogdan Planic. „Nu cred că Planic va pleca, oricât s-ar da pe el. Avem doar doi fundaşi centrali. Dacă va pleca şi el, vă daţi seama ce se va întâmpla. Ţinând cont că Momcilovici s-a accidentat şi va sta 4-5 săptămâni, dacă ne vom califica, am decis să vină Lato, el a mai fost aici”, a declarat antrenorul FCSB-ului.

Formaţia FCSB a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, joi seară, în deplasare, în compania echipei Hajduk Split, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa. Returul se va disputa joia viitoare, pe Arena Naţională, de la ora 21.30.

Meciul va fi transmis de Pro TV.

FCSB – HAJDUK SPLIT LIVE VIDEO ONLINE STREAMING PRO TV. Rusescu: Este primordial să ne calificăm în grupele Ligii Europa şi suntem convinşi că o vom face

Atacantul Raul Rusescu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că pentru FCSB este primordial să se califice în grupele Ligii Europa şi este încrezător că acest lucru se va întâmpla după duelul cu Hajduk Split de joi.

„Mâine va fi diferit şi primordial pentru noi este să marcăm goluri. Sunt concentraţi pe ce avem de făcut. Hajduk este o echipă bună, cred că gazonul de la Split i-a ajutat să-şi etalejeze jocul, dar cred că mâine vom impune noi jocul. Este primordial să ne calificăm în grupele Ligii Europa şi suntem convinşi că o vom face. Cred că există un mix foarte bun la Steaua, avem jucători tineri, de calitate şi cred că o calificare i-ar ajuta pe toţi. M-aş bucura să vină Latovlevici şi sunt convinşi că ne va ajuta”, a declarat Rusescu.

Formaţia FCSB a terminat la egalitate, scor 0-0, partida disputată, joia trecută, în deplasare, în compania echipei Hajduk Split, în prima manşă a turului trei preliminar al Ligii Europa. Returul se va disputa joia viitoare, pe Arena Naţională, de la ora 21.30.

FCSB are 3 jucători la un cartonaş galben de suspendare: dacă vor fi avertizaţi azi, Gnohere, Tănase şi Morais vor lipsi în baraj, dacă echipa va trece de Hajduk.

Vicecampioana României joacă pentru a se califica, dar trebuie să aibă mare atenţie şi în perspectiva unui eventual duel din faza următoare. FCSB are deja 3 jucători la limita suspendării pentru meciul tur din play-off.

Şi sunt 3 fotbalişti extrem de importanţi şi care vor fi titulari azi. Morais, Gnohere şi Florin Tănase au acumulat deja câte două cartonaşe galbene şi dacă vor fi avertizaţi şi la returul cu Hajduk, atunci vor fi suspendaţi în prima manşă din play-off.

Chiar directorul sportiv al FCSB, Mihai Stoica, a tras un semnal de alarmă încă după meciul retur cu Rudar Velenje: „Ne-am calificat, am bătut 4-0, dar pe mine mă nemulţumeşte altceva. E inadmisibil să luăm în această dublă 8 cartonaşe galbene. Urmează şi alte meciuri şi s-ar putea să ajungem să avem jucători suspendaţi în play-off, dacă ne vom califica”.

MM s-a arătat contrariat şi de regulamentul impus de UEFA: „Nu e normal ca la o echipă să se contabilizeze avertismentele, chiar dacă intră din turul 1 preliminar, iar înainte de faza grupelor să dea peste o echipă care are mai puţine meciuri”.

Cei 3 jucători aflaţi în pericol sunt oameni de bază. Morais suplineşte absenţa lui Momcilovici, care e accidentat. Ar mai exista varianta Latovlevici, dar Iasmin încă nu e pus la punct din punct de vedere fizic.

Apoi, Gnohere e golgeterul echipei, iar Tănase are cele mai multe minute jucate. Cei doi au împreună 9 goluri produse în acest start de sezon.