Fostul şef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, încearcă a şasea oară să devină avocat

Fostul şef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, dat afară din Poliţie după scandalul Mararu, încearcă din nou să devină avocat. Chiar dacă a ratat până acum cinci examene la admiterea în profesie şi unul la intrarea în magistratură, Şoric nu pare descurajat şi va susţine luni o nouă testare.
Iulian Tudor
12 sept. 2016, 06:40
Fostul şef al IPJ Neamţ, Aurelian Şoric, încearcă a şasea oară să devină avocat

Aurelian Şoric va susţine examenul la Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi, Centru teritorial pe zona judeţelor din Moldova. Pentru a fi admis, fostul şef al Poliţiei va trebui să răspundă corect la minim 70 de întrebări din totalul de 100 ce alcătuiesc un test grilă, ceea ce echivalează cu media 7, potrivit adevarul.ro. O altă condiţie este să obţină cel puţin 10 puncte la fiecare disciplină în parte din cele cinci care alcătuiesc materia de examen, respectiv Organizarea şi exercitarea profesiei de avocat; Drept Civil; Drept procesual civil; Drept Penal şi Drept procesual penal.

Aurelian Şoric a fost demis din Poliţie după asasinarea cămătarului Gheorghiţă Mararu de către Cristian Chilat, zis Falău. Incidentul s-a petrecut pe 14 noiembrie 2010, în Piatra Neamţ. La câteva zile după crimă, Şoric le-a luat apărarea cămătarilor într-o conferinţă de presă. „De ce e atât de interlop Mararu? Pentru că dădea bani la oameni şi le lua camătă? Câţi nu dau bani? Sunt procurori care dau bani”.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a decis soarta jucătorului adus cu surle și trâmbițe la FCSB: „Face ravagii sau îl dau cadou”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar