Gabriel Oprea, de 1 Decembrie: „Ţine de noi să trecem peste orgolii şi peste interese înguste personale”

Marea Unire este cel mai important reper istoric al României și ține de noi să păstrăm vie amintirea unui moment care a marcat destinul națiunii noastre, afirmă președintele UNPR, Gabriel Oprea, în mesajul transmis cu ocazia zilei de 1 Decembrie.
Iulian Tudor
01 dec. 2015, 08:31
Gabriel Oprea, de 1 Decembrie:

Astăzi, când ne apropiem de împlinirea a 100 de ani de la Unirea Transilvaniei și a Banatului cu România, înțelegem mai bine cât de mult au contat unitatea, independența și suveranitatea câștigate cu efort, cu sacrificiu și cu sângele eroilor noștri. Înțelegem mai bine care este destinul nostru ca națiune și care este obligația noastră față de generațiile care vor veni. Înțelegem mai bine că datoria noastră este să luptăm în continuare pentru a păstra ceea ce am primit și pentru a desăvârși idealul la care au visat generații întregi de români. În această zi este important să ne gândim la cei care și-au dat viața pentru țară și să ne rugăm pentru ei. La fel de important este să ne gândim și la cei care slujesc astăzi sub drapel pentru siguranța întregii societăți. Ei sunt cea mai bună garanție că România va rămâne așa cum o știm astăzi și că Marea Unire va fi apărată cu orice preț”, afirmă Oprea în mesajul său.

El subliniază importanța Armatei, ca instituție de bază a statului și simbol al devotamentului, și a sistemului de securitate.

Trebuie să înțelegem că o națiune sigură și prosperă nu poate fi construită fără o Armată puternică. Din acest motiv am susținut legea statutului soldaților și gradaților voluntari, am susținut o nouă lege pentru salarizarea cadrelor militare și am luptat pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică de ultimă generație. Ca ministru, ca viceprim-ministru, am făcut tot ceea ce a ținut de mine ca instituțiile care formează sistemul de securitate al României să fie puternice. Am făcut tot ce a ținut de mine ca militarii, polițiștii, jandarmii, pompierii, polițiștii de frontieră și toți angajații din domeniul apărare, ordine publică și siguranță națională să primească drepturile care li se cuvin, iar haina militară să-și recapete prestigiul pe care îl merită. O Românie puternică nu poate exista fără un sistem de securitate puternic’‘, adaugă Gabriel Oprea.

CITEŞTE ŞI MESAJUL lui Klaus Iohannis pentru români: „ZIUA NAŢIONALĂ din acest an este un nou început” VIDEO

De asemenea, fostul vicepremier arată că ”o Românie unită nu poate exista fără o societate unită”.

Tocmai din acest motiv, de Ziua Națională, doresc să transmit un mesaj de unitate și solidaritate către toți românii. Lucrurile care ne unesc sunt cu mult mai importante decât cele care ne despart. Ține de noi să trecem peste divergențele de opinii, peste orgolii și peste interese înguste personale, de grup sau de partid. Trebuie să privim cu toată responsabilitatea către acele valori, către principiile și reperele care ne definesc ca națiune. Iar pe acest fundament comun, trebuie să construim o națiune mai puternică și mai unită. România este țara tuturor cetățenilor ei. Dar și noi, la rândul nostru, suntem parte a întregii națiuni. Să înțelegem acest lucru, să ni-l asumăm ca atare și să luptăm împreună pentru ca idealurile Marii Uniri să devină un scop comun al întregii societăți. Să fim mai mult decât o sumă de comunități, să fim, înainte de toate, o Națiune! Așa să ne ajute Dumnezeu!”, spune liderul UNPR în mesajul său.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar