Gică Popescu, decizie IMPORTANTĂ la un an de la ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ

Gică Popescu a fost eliberat condiţionat acum un an, iar de atunci a avut puţine apariţii în viaţa publică.
Filip Stan
08 nov. 2016, 06:16
Gică Popescu, decizie IMPORTANTĂ la un an de la ELIBERAREA CONDIŢIONATĂ

Gica Popescu nu a stat departe de fotbal, a dezvaluit Paul Raducan, managerul „Scolii de Fotbal Gica Popescu”, intr-un interviu acordat pentru ziare.com. Acesta a marturisit ca Gica Popescu investeste in aceasta perioada 500.000 de euro pentru modernizarea academiei de fotbal de la Craiova. De asemenea, Paul Raducan a mentionat ca Gica Popescu este foarte implicat in activitatea academiei si a facut un bilant al ultimilor ani.

Gică Popescu, în DEPRESIE. Imagini DEVASTATOARE cu fostul lider al Naţionalei FOTO

„E foarte implicat, mai implicat chiar decat inainte. A trecut mult mai mult decat trecea inainte. Iar noi ne refacem usor, usor baza si o aducem la standardele la care a fost. Era nevoie de aceasta investitie pentru ca noi aici chiar lucram, nu stam degeaba. (…) Exista un parteneriat pe care noi il respectam cu Academia lui Gica Hagi. Dar aproximativ acelasi parteneriat exista si cu CSU Craiova. Gica Popescu spunea ca atunci cand auzi de Universitatea Craiova, pentru noi asta e totul”, a spus Paul Raducan.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a decis soarta jucătorului adus cu surle și trâmbițe la FCSB: „Face ravagii sau îl dau cadou”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar