Ți-a întârziat zborul mai mult de 3 ore? Ce despăgubiri poţi primi de la compania aeriană

Despăgubiri pentru întârzierea zborului. Întârzierea zborului, chiar dacă este neplăcută, vă poate aduce o sumă considerabilă de bani în buzunare. În funcție de întârziere, recompensa poate ajunge până la 600 de euro, scrie Răzvan Pascu, consultant în turism.
Alina Costache
09 sept. 2018, 06:00
Ți-a întârziat zborul mai mult de 3 ore? Ce despăgubiri poţi primi de la compania aeriană

Dacă zborul cu care urmează să decolați este întârziat, supra rezervat sau dacă ați ajuns la destinație cu o întârziere de minim 3 ore, atunci, conform unei Directive Europene din 2004, aveți dreptul să primiți o despăgubire. Sumele pot varia între 250 de euro și 600 de euro per pasager, în funcție de cât de mare este distanța călătoriei.

Astfel, puteți primi 250 de euro pentru zboruri pe distanțe sub 1500 de kilometri; 400 de euro pentru zboruri pe distanțe între 1500 – 3500 de kilometri și 600 de euro pentru zboruri pe distanțe de peste 3500 de kilometri (cu peste 4 ore întârziere).

Puteți primi compensațiile când compania aeriană este înregistrată în UE, fie când zborul decolează de pe un aeroport aflat pe teritoriul Uniunii Europene, indiferent de compania aeriană.

Totodată, dacă zborul a întârziat minim două ore, compania aeriană are obligația de a oferi asistență, mese și băuturi răcoritoare, proporțional cu timpul de așteptare.

Dacă zborul urmează să decoleze a doua zi și ești nevoit să rămâi o noapte în aeroportul de escală sau la aeroportul de plecare spre casă, atunci compania aeriană este obligată să îți ofere și cazare + mese.

Mai multe puteți citi pe blogul razvanpascu.ro.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Avertizare hidrologică: Pericol de inundații în mai multe județe din țară