Ianis Hagi, o nouă UMILINŢĂ din partea lui Zoltan Kovacs. Scene SCANDALOASE la naţionala UNDER 17

Gică Hagi a susținut, miercuri, o conferință de presă în care a făcut câteva lămuriri în legătură cu subiectul ultimelor zile.
Filip Stan
01 apr. 2015, 11:20
Ianis Hagi, o nouă UMILINŢĂ din partea lui Zoltan Kovacs. Scene SCANDALOASE la naţionala UNDER 17

Gică Hagi a dezvăluit o nouă umilinţă la care a fost suspus fiul său de către Zoltan Kovacs, oficial FRF.

„Acum două zile, Ianis mi-a mai zis un lucru care m-a lăsat mască. După turneul de calificări din Andorra, în aeroport a fost chemat de Florin Răducioiu, pentru că domnul Kovacs a chemat căpitanul de echipă şi i-a zis foarte simplu, în faţă, «ăsta e costumul, mi-l cari până în România». Mai mare umilinţă nu există. Eu nu mi-am educat copilul să-mi care nici mie costumul, servieta sau orice lucru personal. El poate să care tot echipamentul (n.r. – sportiv), ca şi mine, dar nu-i poate căra costumul domnului Kovacs până în România. Nu poate să aibă grijă de lucrurile personale ale dânsului. Nu am ştiut de acest lucru când am scris scrisoarea. I-am zis lui Ianis cum de a acceptat acest lucru, cum de a acceptat? Şi copilul mi-a zis «Păi, dacă m-a rugat mister, ce să fac?». Eu i-am spus că trebuia să-i zică că are o altă educaţie, că nu poartă lucrurile altcuiva. Vă daţi seama la ce umilinţă s-a ajuns. E martor Răducioiu, care era antrenor”, a declarat Hagi.

„Regele” a precizat că actualul antrenor al lotului naţional U17, Bogdan Vintilă, şi Zoltan Kovacs i-au spus fiului său că nu va fi introdus în teren din cauza presiunii: „Mai mult, şi Vintilă şi Kovacs s-au dus la Ianis şi i-au spus că e o presiune mare şi că nu pot să-l bage. Şi copilul a spus «Ce presiune?». Vă daţi seama unde s-a ajuns? Nu mai ştiau ce să-i zică ca să nu joace. E o coincidenţă că pe el îl cheamă Hagi. Obişnuiţi-vă cu presiunea, el s-a obişnuit. Şi s-au mai întâmplat lucruri la U17. Întrebaţi-l pe Motreanu unde s-a dus şi de ce nu a mai fost convocat. Lui Grecu de la mine i s-a spus că nu e pregătit bine fizic. A venit acasă, şi-a luat valizele că el pleacă la Piteşti. Plângea. Stă o săptămână la Piteşti, nu se antrenează, se accidentează unul şi-l cheamă pe Grecu. Şi ce credeţi, joacă titular. Păi unde s-a pregătit, în casă? Vedeţi cum stau lucrurile. Lui Bogdan Vintilă îi spun doar atât, că ei, jucătorii, l-au dus pe el la turneul final şi nu el pe ei. Iar copilul nu o să te uite niciodată. A fost colaborator de-al meu, mă ştie, dar trebuie să-i spun lucrul ăsta”.

Citeşte şi: Gică Hagi, REACŢIE ŞOC după ce fiul său a fost JIGNIT GRAV de un oficial FRF

„Regele” a revenit şi la incidentul de dinaintea unui meci de la turneul de elită di Anglia: „Nu am știut acest lucru și l-am întrebat cum a fost posibil. Nu mai vorbesc de jigniri. Eu nu știu engleză bine, dar nothing și zero nu au nicio altă conotație. Nu poți face un căpitan, un lider al unei generații, zero sau un nimic!”.

Citeşte şi: Ianis Hagi, UMILIT în public de un oficial FRF. „Bă, băieţelule, tu eşti un NIMENI!”

DailyBusiness
Fructele au devenit un motiv major pentru care România a văzut o creștere a inflației în iulie
Spynews
Nouă copii, căutați toată noaptea în munți, după ce s-au rătăcit, prin frig și întuneric. În ce stare i-au găsit salvamontiștii | FOTO
Bzi.ro
Andreea Marin arată fabulos la 50 de ani! Cum reușește vedeta să se mențină în formă! Face asta timp de 2 ore pe săptămână – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
China anunță că a creat „super oțelul”. Ce proprietăți are materialul care poate rezista condițiilor extreme dintr-un reactor nuclear
Capital.ro
A murit marele actor din Superman. Doliu la Hollywood. Nu-l vom uita niciodată!
Playtech.ro
Ce a pățit o familie de români după ce mașina a fost lovită de un șofer grec. A fost nevoie de intervenție din România: „Grecia a devenit o țară de evitat”
Adevarul
Ucrainenii dezvoltă drone „imposibil de bruiat” cu rază de până la 100 km: „Războiul s-a schimbat”
wowbiz.ro
Alertă de inundații în 29 de județe! Hidrologii au emis cod galben de viituri pentru următoarele ore. Care sunt zonele afectate?
Evz.ro
A plecat actorul care a fermecat România. Toți copii îl imitau
Prosport.ro
Imaginile verii cu Diana Munteanu în costum de baie
kanald.ro
O femeie a fost înjunghiată de fostul ei iubit într-un centru maternal din Călărași
Cancan.ro
ALERTĂ în România: se ÎNTÂMPLĂ de la 00! Nu ieșiți din case
iamsport.ro
Șocant! Cât cere ANAF Cluj pe mașina din imagine: 'E cu tot cu șofer și teren?'
MediaFlux
Întârzieri la pensii și salarii. Consilierul lui Nicușor Dan dă vestea proastă românilor
stirilekanald.ro
Ilie Bolojan, apel public pentru adoptarea pachetului 2 de măsuri: ”Nu există altă soluție”. Ce le-a transmis colegilor de coaliție: ”La veștile proaste rămân foarte puțini”
FURTUNĂ ELECTRICĂ în România. Se va răci brusc, vor fi furtuni puternice