Ion Iliescu face petrecere de ziua lui, la 88 de ani: Chiar am şi acum musafiri, prieteni. Ne dorim sănătate

Fostul preşedinte Ion Iliescu împlineşte, sâmbătă, 88 de ani, urmând să-şi petreacă aniversarea acasă, alături de soţia sa, Nina Iliescu, şi de prietenii apropiaţi. Fostul şef de stat a declarat că îşi doreşte sănătate "cât om putea-o duce”.

03 mart. 2018, 14:31
Ion Iliescu face petrecere de ziua lui, la 88 de ani: Chiar am şi acum musafiri, prieteni. Ne dorim sănătate

Întrebat cum petrece de ziua lui şi cine a fost să-l viziteze, Ion Iliescu a răspuns: „Paşnic, acasă, cu soţia şi cu prietenii apropiaţi. Chiar am şi acum musafiri, prieteni”.

De asemenea, întrebat ce mesaj transmite la cei 88 de ani să săi, Iliescu a spus: „Ne dorim sănătate, cât om putea-o duce”, scrie Mediafax.

Ion Iliescu s-a născut la 3 martie 1930, în municipiul Olteniţa, judeţul Călăraşi.

Citeşte şi: Ion Iliescu, petreceri cu lautari alături de marele actor Ştefan Iordache. „De ziua lui de naştere veneau numai monştri sacri”

A intrat în PCR în 1953 şi a devenit membru al Comitetului Central al PCR în 1965, însă, începând cu 1971, a fost treptat marginalizat de Nicolae Ceauşescu.

La sfârşitul lunii ianuarie 1989, s-a numărat printre fondatorii Frontului Salvării Naţionale (FSN). După 1990, Ion Iliescu a prins mai multe mandate de preşedinte al ţării. Primul mandat a fost între 1990 şi 1992, apoi între 1992-1996. În 1996 a fost învins la prezidenţiale de Emil Constantinescu, însă a revenit politic în 2000, când a reuşit să-l înfrângă în turul al doilea al alegerilor pe Corneliu Vadim Tudor.

În prezent, Ion Iliescu este preşedinte de onoare al Partidului Social Democrat, iar în ultimii ani a preferat să comunice public mai mult pe blogul său.