ALERTĂ METEO de ploi abundente şi ninsori, în România. VEZI zonele afectate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo de precipitaţii însemnate cantitativ, ninsori moderate la munte şi în Moldova. 
Cristina Macuc
06 feb. 2017, 10:33
ALERTĂ METEO de ploi abundente şi ninsori, în România. VEZI zonele afectate

Informarea meteo de ploi abundente şi ninsori este valabilă în intervalul 7 februarie ora 02.00 – 9 februarie ora 06.00. 

În intervalul menţionat, temporar se vor semnala precipitaţii în toate regiunile. Cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, iar în Moldova, Dobrogea, Muntenia şi în zonele deluroase şi montane din restul teritoriului, pe arii restrânse 30…40 l/mp.

În cursul nopţii de luni spre marţi (6/7 februarie) şi pe parcursul zilei de marţi (7 februarie), va ploua pe arii extinse, exceptând jumătatea de nord a Moldovei şi zona montană înaltă, unde vor predomina ninsorile.
Începând din cursul nopţii de marţi spre miercuri (7/8 februarie), în cea mai mare parte a Moldovei şi în zona de munte va ninge şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent.

În restul teritoriului vor fi precipitaţii mixte, iar în sud-estul ţării, începând din după-amiaza zilei de miercuri (08 februarie), treptat vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări temporare în sudul Moldovei, cea mai mare parte a Munteniei şi a Dobrogei, cu viteze ce vor depăşi la rafală de 50…55 km/h.
Trecător şi pe arii restrânse se va produce polei, cu o probabilitate mai ridicată în jumătatea de sud a Moldovei şi în Bărăgan.

Potrivit ANM, unele intensificări ale vântului vor fi la începutul intervalului şi în sudul Banatului, precum şi în Oltenia şi Muntenia.

În funcţie de evoluţia meteorologică, Administraţia Naţională de Meteorologie a anunţat că va actualiza prezentul mesaj.

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Transferul anului în televiziune! Denise Rifai a semnat cu Antena 1! Ce emisiune va prezenta
Fanatik.ro
”O să te duci după fratele tău!” Sora lui Mario Berinde, adolescentul ucis la Cenei, amenințată cu moartea după arestarea criminalilor. Avocat: ”Profund afectată”
Capital.ro
Doliu în lumea televiziunii. Un cunoscut actor a murit. A dus o luptă aprigă cu cancerul: A căutat mereu să aducă lumină
Playtech.ro
Un nou super-aliment: făina din mere cu 60% fibre, fără gluten. În ce rețete este recomandată
Adevarul
Cu cât se scumpesc gazele de la 1 aprilie. Furnizorii au început să afișeze ofertele
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Buzău a fost împușcat la... Vezi mai mult
iamsport.ro
Becali, suspectat că transferă un jucător doar pentru a obține ajutorul rivalei la play-off: ”Îl cunosc de 26 de ani, știu cum face! O sumă mare pentru o echipă strategică”
MediaFlux
Ajutoare pentru pensionari, copii și mame. Ministrul Muncii, Florin Manole anunță cele trei pachete de sprijin
stirilekanald.ro
Primele dezvăluiri făcute de criminalul de 13 ani în cazul uciderii lui Mario: „Mă teroriza”
Top 5 sloturi Yggdrasil