Înregistrări de la şedinţa PNL, pe tema criteriilor de integritate: „Divorţaţi ca să nu mai fiţi incompatibili”

Comisia de Unificare PNL a stabilit un "decalog" pentru candidaţii la alegerile din 2016, iar criteriile care vor trebui să fie respectate de aceștia vizează: lustraţia, traseismul politic, nepotismul, contractele şi relaţiile cu statul, falsul în declaraţii, stările de incompatibilitate şi conflict de interese, eventualele atitudini discriminatorii, eventualele datorii pe care le au candidaţii la bugetul de stat, formele de plagiat şi, evident, problemele penale. Secretariatul PNL le va trimite organizaţiilor judeţene spre informare, urmând a fi adoptate prin decizia Consiliului Naţional în data de 11 decembrie.
Iulian Tudor
07 dec. 2015, 18:50
Înregistrări de la şedinţa PNL, pe tema criteriilor de integritate:

Sâmbătă, la Constanța, a avut loc ședința PNL pentru votarea criteriilor de integritate. Nu au lipsit tensiunile și amatorismul politic, supărările și dezaprobările între colegi, potrivit puterea.ro.

Înainte ca PNL să informeze mass-media de rezultatul ședinței, jurnaliştii de la Puterea au reușit să se infiltreze printre liberali și să înregistreze dezbaterile de la şedinţa PNL.

Încă din debutul ședinței, co-președintele PNL Constanța, Gheorghe Dragomir, și-a șocat colegii cu o informație: criteriile de integritate sunt „opera” Alinei Mungiu Pippidi, care „a primit bani de la americani”, ca să „monitorizeze toți candidații”.

S-ar putea să fim nevoiți să ținem cont de fiecare literă și fiecare punct din aceste criterii, pentru că doamna Mungiu Pippidi a primit un milion și jumătate de dolari de la instituțiile din SUA care finanțează astfel de acțiuni, pentru a face monitorizarea fiecărui candidat, până la ultima comună din România”, a spus Dragomir.

Un alt supărat pe situație, directorul CERONAV, Ovidiu Cupșa, a spus că PNL va adopta criteriile de integritate „de frica presei”, fiind aprobat de mai mulți colegi, care au exclamat „exact!”.

„Votăm, nu discutăm!”

În afară de trei puncte, restul de șapte criterii au suferit modificări majore în cadrul dezbaterii și urmează ca lista, cu modificări, să fie transmisă la centru, în ciuda faptului că Dragomir și-a înștiințat colegii: „Vă spun ce am discutat cu cei doi copreședinți (Alina Gorghiu și Vasile Blaga – n.r.), care au zis că ni le dau ca să le votăm, nu ca să le dezbatem„. În ciuda informării, foștii PDL-iști au început să emită amendamente la criteriile care ar trebui să fie ca și „bătute în cuie”. În sprijinul lui Dragomir a fost și senatorul Puiu Hașotti, care și-a exprimat dezaprobări față de mai multe dintre aceste criterii, însă a repetat continuu: „Dragilor, acesta este până la urmă un vot politic!”.

Vă dau, dacă vreți, mai multe exemple. Cine hotărăște? Partidul? Sau doamna Pippidi? (…) La primul punct (lustrația – n.r.): o să controleze mii de candidaturi? Să vadă dacă consilierii au fost colaboratori ai Securității? Hotărăște partidul? Sau doamna Pippidi?„, a spus Hașotti.

Sfat de la șefu’: „Divorțați ca să nu mai fiți incompatibili”

Pe parcursul ședinței, Dragomir a dat de înțeles că este deranjat de verificările „până la ultimul om din comună” și că „o rezolvăm noi până la urmă”, ceea ce poate însemna că liberalii plănuiesc „scăparea” unor colegi de verificările ulterioare. Totodată, a oferit și un sfat celor care ar avea rude, în speță soții, angajate la instituțiile în care lucrează: să divorțeze!

„Dăm exemplu primarul de la Peștera (Valentin Vrabie – n.r.), care nu este aici printre noi. Și-a angajat soția la primărie și a divorțat și a găsit soluția, normal. Cei care n-ați făcut-o grăbiți-vă! Dacă ați fost primar și ați avut soția angajată, nu veți mai candida!„, a spus Dragomir.

Caragiale s-ar fi tăvălit de râs: vot fără cvorum!

Deși, recomandările de la centru erau clare: criteriile se votează, nu se dezbat, liberalii au emis amendamente și au discutat criteriile mai bine de două ore. Plictiseala și debandada s-au instalat fără echivoc, ceea ce l-a determinat pe Dragomir să constate o situație jenantă: „nu există cvorum!”.

Procedura este simplă! Nu suntem în stare să numărăm câți suntem? Ce Dumnezeu… ?! Începeți să numărați! (…) Au rămas 45, nu mai suntem jumătate din birou (100 – n.r.), suntem în afara cvorumului. Aveți idee ce-i ăla cvorum?”, a spus Dragomir, întrerupt de o voce din sală: „Haideți să facem o comisie, să analizăm…„.

Citeşte şi: ALEGERI 2016: PNL a schimbat criteriul referitor la urmărirea penală pentru corupţie în cazul candidaţilor

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Modificare în grilă Antena 1: Asia Express, scoasă din grila TV de duminică. Ce se întâmplă cu show-ul prezentat de Irina Fodor
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Avertisment pentru români. Anii care NU se iau în calcul la pensie
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar