Iohannis, despre iniţiativa de la Marea Neagră: Încă nu există o concluzie comună a aliaţilor

La ministeriala apărării din octombrie vor fi făcute primele clarificări referitoare la inițiativa la Marea Neagră, a anunțat duminică președintele Klaus Iohannis, subliniind că nu trebuie să existe îngrijorări cu privire la diferite gânduri exprimate de unii politicieni.
Filip Stan
10 iul. 2016, 11:43
Iohannis, despre iniţiativa de la Marea Neagră: Încă nu există o concluzie comună a aliaţilor

„Datorită fazei în care ne aflăm acum aparent ar exista opinii diferite, subliniez aparent, fiindcă suntem în mijlocul unui proces de reflecție. Încă nu există o concluzie comună a aliaților. Din varii motive, câteodată, unii politicieni, militarii mai rar, fac afirmații care însă nu reprezintă punctul de vedere NATO, ci punctele lor proprii de vedere, de obicei nici măcar punctele lor de vedere, ci anume gânduri pe care le-ar avea ei în relația cu această colaborare la Marea Neagră.

Toate acestea nu trebuie să ne îngrijoreze, ci trebuie să ne bucure pentru că înseamnă că există o preocupare reală pentru a găsi soluția cea mai bună pentru Marea Neagră. (…) Privim cu încredere și cu așteptări spre ministeriala din octombrie, care va aduce primele clarificări. Eu cred că și ministeriala apărării va fi doar un pas, fiindcă NATO nu va putea să pună în practică o măsură amplă (…), probabil va fi un prim pas, un pic mai concret, care va coagula ideile”, a spus șeful statului în conferința comună că omologul său polonez, Andrzej Duda, conform Agerpres.

Citeşte şi:  Andrzej Duda: România este un partener foarte apropiat. Summitul NATO a fost un succes comun

El a precizat că vor urma alte întâlniri, iar la viitorul summit NATO aliații vor fi în situația să ia o decizie care va trebui implementată în acest caz.

„Faptul că există opinii încă diferite nu este deloc îngrijorător. Este foarte bine că se discută și că oamenii vin cu idei proprii în acest concept și singurul lucru care a fost decis la acest summit este că se va continua această inițiativă”, a mai spus Iohannis.

Președintele a subliniat că la summitul de la Varșovia aliații au recunoscut importanța strategică a Mării Negre și nevoia unui concept operațional.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Strigăt de disperare pentru ajutorarea lui Cornel Dinu. Situația grea pe care o traversează legenda lui Dinamo: „E căzut psihic”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
UPDATE Şcolile din Capitală vor fi închise pe 8 octombrie, din cauza ciclonului. În ce alte județe s-a anunțat suspendarea cursurilor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Alertă meteo de ultimă oră! Vremea face ravagii
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar