Siteul RTV.NET foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptare a politicii de utilizare a cookies. Află mai multe accesand POLITICA COOKIES X

iPHONE se degradează în timp. Dezvăluirea şocantă făcută de Apple

Publicat: Joi, 21 Decembrie 2017 07:09 // Actualizat: Joi, 21 Decembrie 2017 07:09 // Sursa: romaniatv.net

Gigantul american Apple este acuzat cu dovezi concrete că proiectează modelele vechi de iPhone astfel încât să se degradeze în timp, acestea fiind practic din fabricaţie concepute astfel în timp performanţele lor să scadă.

O testare sintetică a performanţei procesorului de pe modelele mai vechi de iPhone arată clar că performanţa acestora se degradează în timp şi că acest lucru este făcut deliberat din proiectarea telefoanelor.

Total necaracteristic pentru Apple, care de regulă nu îşi pierde timpul cu astfel de acuzaţii, compania americană a răspuns şi a făcut-o în doar câteva ore de la apariţia pe Reddit a unui articol pe tema încetinirii intenţionate a iPhone-urilor.

Apple recunoaşte, pentru prima oară după ani de teorii conspiraţioniste în acest sens ale utilizatorilor, că reduce în mod intenţionat performanţa procesorului. Compania americană spune că face acest lucru pentru a evita problemele pe care bateriile bazate pe litiu le pot cauza în urma deteriorării în timp.

Acest tip de baterii se deteriorează, în mod special în cazul unui dispozitiv folosit şi reîncărcat zilnic, cum este smartphone-ul, ajungând să înmagazineze din ce în ce mai puţină energie cu fiecare încărcare.

Justificarea celor de la Apple are logică, până la un punct, însă coincidenţa face ca această încetinire intenţionată a performanţei să fie un argument important pentru ca utilizatorii să cumpere un model nou.

Apple spune că încetinirea se face după un an de folosire şi că a început să-şi încetinească propriile telefoane abia de anul trecut. Încetinirea, conform companiei americane, se face pentru modelele iPhone 6, iPhone 6S, iPhone SE şi iPhone 7.

Dincolo de răspunsul oficial dat de Apple şi de teoriile conspiraţioniste, de cealaltă parte, se ridică o serie întreagă de semne de întrebare care nu fac decât să nemulţumească utilizatorii.

Ce spune faptul că un telefon care costă între 700 şi peste 1.000 de euro are nevoie să fie încetinit după doar un an de funcţionare? De ce Apple nu alege alte soluţii pentru această problemă – o baterie mai mare sau simplificarea procesului de schimbare a bateriei? De ce la telefoanele altor producători, care folosesc acelaşi tip de baterie nu s-a observat această încetinire în timp?

Comenteaza // Vezi comentarii
        Citeste mai mult despre:   
Apple iphone iphone 7 iPhone 8 iPhone X
Daca ti-a placut articolul, urmareste RomaniaTV.NET pe   facebook facebook sau  twitter twitter.
1
EUR
4.6606
RON
22 Apr
noapte 11 °
zi 26 °
Ultimele joburi adaugate
24 H