Jungla din Calais: Copiii care au mai rămas în campus au fost evacuaţi

Autorităţile franceze au reuşit să evacueze aproximativ 1.500 de copii migranţi din "jungla" din Calais, aşa cum a fost poreclită tabăra de migranţi, după o săptămână de la dezafectarea acestui adăpost.
Sânziana Stancu
02 nov. 2016, 13:04
Jungla din Calais: Copiii care au mai rămas în campus au fost evacuaţi

Două autobuze la bordul cărora se aflau minori au părăsit fosta tabără de refugiaţi, miercuri dimineaţa, la ora locală 08:30. Copiii neînsoţiţi vor fi repartizaţi în centre de primire din ţară.

Ei trăiseră până acum în containere de pescuit dezafectate şi transformate în adăposturi, în speranţa că vor ajunge în Marea Britanie. Dar autorităţile franceze din Calais le-au dat acum documente spunând că nu vor mai emite nicio cerere pentru transferul lor în Marea Britanie de acum încolo, cazurile acestor copii urmând a fi investigat de către autorităţile britanice în mod individual.

Franţa şi Marea Britanie au avut o dispută legată de transferul şi repartizarea copiilor migranţi în centre de primire, Parisul susţinând că Londra ar trebui să primească mai mulţi copii migranţi. Până în prezent, Marea Britanie a primit 270 de copii care au rude în această ţară sau au un risc de vulnerabilitate crescut. Ceilalţi ar urma să fie găzduiţi în Franţa, a afirmat preşedintele francez, Francois Hollande. 

Citeşte şi Francezii au început demolarea JUNGLEI din Calais: Migranţii au părăsit tabăra improvizată

Primul autobuz cu copii ar urma să plece din Calais către Carcassone, în sud-vestul Franţei, iar cel de-al doilea, în Saintes-Maries-de-la-Mer, lângă Montpellier, în sudul Franţei, potrivit publicaţiei La Voix du Nord.

Ultimele adăposturi din Calais au fost distruse luni, după o operaţiune de mutare a aproximativ 7.000 de persoane către alte centre din Franţa.

Marţi noaptea, poliţiştii antitero au fost mobilizaţi în campusul în care izbucniseră lupte între tinerii creştini eritreeni şi şi musulmanii afgani. În aceste conflicte au fost implicaţi aproximativ o sută de tineri.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar