Klaus Iohannis, vizită oficială în Bulgaria

Klaus Iohannis a ajuns miercuri în Bulgaria, unde efectuează o vizită oficială. Președintele român are stabilite întâlniri cu omologul Rosen Plevneliev, cu premierul Boyko Borissov și cu președintele Parlamentului Tsetska Tsacheva.
Filip Stan
15 iun. 2016, 12:17
Klaus Iohannis, vizită oficială în Bulgaria

Președintele Klaus Iohannis a declarat miercuri că negocierile pentru finalizarea delimitării spațiilor maritime în Marea Neagră trebuie intensificate, punctând că România vrea o soluție care să corespundă metodei consacrate în jurisprudența instanțelor internaționale.

„Am convenit că trebuie intensificate negocierile pentru finalizarea delimitării spațiilor maritime din Marea Neagră. România își dorește o soluție care să corespundă metodei de delimitare consacrate în jurisprudența instanțelor internaționale”, a spus șeful statului, la conferința comună cu omologul său bulgar, Rosen Plevneliev, citat de Agerpres.

În privința comunității românești din Bulgaria, Iohannis a precizat că trebuie protejate și promovate drepturile acesteia.

„Consider că este în beneficiul reciproc protejarea și promovarea identității naționale și a drepturilor de care comunitatea română din Bulgaria trebuie să se bucure, mai ales în ceea ce privește educația în limba maternă, așa cum se bucură și comunitatea bulgară din România”, a arătat șeful statului.

Potrivit acestuia, Bulgaria este stat vecin și partener tradițional al României. De asemenea, Iohannis a amintit că Rosen Plevneliev a fost primul președinte care l-a vizitat după ce a devenit șef al statului.

Președintele Iohannis a precizat și că a discutat cu omologul său bulgar despre ridicarea relației bilaterale la nivelul de parteneriat aprofundat.

Președintele Klaus Iohannis i-a conferit, miercuri, omologului său bulgar, Rosen Plevneliev, Ordinul Național „Steaua României” în grad de Colan.

Distincția i-a fost acordată președintelui Bulgariei „în semn de înaltă apreciere pentru contribuția avută la promovarea democrației, prosperității și securității regionale, pentru dezvoltarea relațiilor de prietenie și colaborare dintre România și Republica Bulgaria”.

La rândul său, președintele Bulgariei i-a conferit lui Klaus Iohannis Ordinul „Stara Planina” cu eșarfă.

Din delegația care îl însoțește pe șeful statului în vizita de două zile în țara vecină fac parte ministrul Afacerilor Externe, Lazăr Comănescu, deputatul Niculae Mircovici, președintele Camerei de Comerț și Industrie a României, Mihai Daraban, consilierii prezidențiali Bogdan Aurescu, Leonard Orban, Andrei Muraru, Ion Oprișor și Cosmin Marinescu.

Miercuri, președintele Iohannis se întâlnește cu omologul bulgar, la final cei doi urmând să susțină o declarație de presă comună. De asemenea, președintele are programate întrevederi cu prim-ministrul Boyko Borissov și cu președintele Adunării Naționale Tsetska Tsacheva. Klaus Iohannis va participa și la deschiderea Forumului oamenilor de afaceri români și bulgari și la întâlnirea cu membri ai comunității românești din Bulgaria.

Potrivit Administrației Prezidențiale, discuțiile cu înalții oficialii bulgari vor viza identificarea celor mai bune căi de consolidare a relațiilor bilaterale de parteneriat, cu accent pe aprofundarea cooperării sectoriale în domenii precum cel al schimburilor economice și investițiilor, al securității energetice, transporturilor și în alte domenii de interes comun.

În cadrul discuțiilor vor fi abordate și modalitățile de gestionare a provocărilor complexe cu care se confruntă în prezent Uniunea Europeană, NATO și comunitatea internațională, inclusiv în Vecinătatea Estică și în regiunea Mării Negre.

„Pregătirea Summitului NATO din luna iulie va avea un loc important pe agenda discuțiilor, cu accent pe întărirea echilibrată a Flancului Estic al Alianței, inclusiv pe dimensiunea sa sudică, poziție pe care ambele state o susțin”, a precizat Președinția.

În cursul zilei de joi, președintele Klaus Iohannis va vizita Liceul „Mihai Eminescu” din Sofia, șantierul interconectorului de gaz Giurgiu — Ruse și localitățile Plevna, Grivița și Pordim.

DailyBusiness
Melania Trump și Putin comunică în legătură cu copiii afectați de război în Ucraina
Spynews
Mark Zuckerberg a anunțat schimbări importante pe Instagram! Toți utilizatorii sunt vizați
Fanatik.ro
Video. Scandal la baza FCSB! Mustață: “1000 mașini au invadat baza sâmbătă noaptea!” Poliția a intervenit
Capital.ro
Ora de iarnă 2025. România dă ceasul înapoi cu o oră. Ora 04:00 va deveni ora 03:00
Playtech.ro
Cum să păstrezi căldura într-un apartament din bloc vechi fără să dai drumul la calorifer la maximum
Adevarul
Povestea cutremurătoare a celui mai trist geniu al României. Era considerat un al doilea Eminescu și a trăit calvarul sărăciei și al nedreptății
wowbiz.ro
Ți se rupe sufletul! Marele regret cu care Marinela Chelaru a plecat la cele veșnice
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
A renunțat la meserie pentru a face avere din imaginile cu ea: „Am câștigat în 24 de ore mai mult decât în toată cariera”
kanald.ro
Cutremur astăzi în România! În ce zonă s-a produs și ce magnitudine a înregistrat
Cancan.ro
Cauza morții Marinelei Chelaru. Actrița nu a mai respectat sfatul medicilor și a comis două greșeli fatale
iamsport.ro
Jucătorul care ar putea ”dinamita” vestiarul naționalei României: ”E un tip foarte arogant! Nu îl luam, nu merită să fie titular”
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare în țara UE preferată de români! Cine se pensionează la 67 de ani și 3 luni din 2027
stirilekanald.ro
Emil Gânj a ieșit din locul în care s-a ascuns. Unde i-au găsit polițiștii urmele
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025