Legea care permitea autorizarea tacită a construcţiilor, respinsă definitiv de Camera Deputaţilor

Plenul Camerei Deputaților a respins, marți, legea potrivit căreia autorizația de construcție se considera aprobată tacit dacă, în termen de 30 de zile de la data depunerii documentației complete, aceasta nu era emisă de către autorități, lege care a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale din decembrie 2011.
Filip Stan
23 mai 2017, 13:47
Legea care permitea autorizarea tacită a construcţiilor, respinsă definitiv de Camera Deputaţilor

Proiectul a fost depus în 2009 de deputații Vasile Gherasim (PDL), Mircea Dușa (PSD) și Relu Fenechiu (PNL).

Senatul a respins propunerea, în 2009, ca primă Cameră sesizată, însă Camera Deputaților a aprobat-o.

Președintele de atunci, Traian Băsescu, a solicitat reexaminarea legii, pe motiv că ar permite lucrări ilegale sau cu risc pentru populație. Senatul a respins cererea de reexaminare, aprobând legea în 2010, iar în 2011 a trecut și de Camera Deputaților.

În 2011, președintele a sesizat Curtea Constituțională, iar aceasta a decis că legea este neconstituțională în integralitate. Guvernul a transmis puncte de vedere negative în privința legii, arată Agerpres.

Legea a reintrat în dezbaterea Parlamentului, pentru a fi pusă în acord cu decizia CCR, iar în această lună comisiile de specialitate au căzut de acord asupra respingerii ei.

Camera Deputaților este for decizional.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar