Liderii irlandezi resping ideea unui referendum privind reunificarea insulei

Liderii irlandezi și ai provinciei britanice Irlanda de Nord au respins un apel al Sinn Fein, fostă vitrină politică a Armatei Republicane Irlandeze (IRA), la un referendum privind reunificarea insulei după decizia britanicilor de a ieși din Uniunea Europeană, transmite AFP.
Iulian Tudor
24 iun. 2016, 20:24
Liderii irlandezi resping ideea unui referendum privind reunificarea insulei

Premierul Irlandei, Enda Kenny, a afirmat că „există chestiuni mult mai urgente în viitorul apropiat”, potrivit Agerpres.

Potrivit presei irlandeze, parlamentul de la Dublin, aflat în vacanță în prezent, va fi convocat luni pentru o sesiune de urgență pe tema deciziei britanice de a părăsi UE.

De asemenea, premierul Irlandei de Nord, Arlene Foster, a respins ideea unui astfel de referendum.

Irlanda de Nord a votat în majoritate pentru rămânerea în UE, spre deosebire de Marea Britanie în ansamblul său. Acest rezultat a determinat Sinn Fein, formațiune proeuropeană, să se pronunțe în favoarea unui referendum de reunificare.

„Suntem atrași în vârtejul votului din Anglia… Sinn Fein va face presiuni pentru un referendum asupra frontierei”, a declarat președintele partidului, Declan Kearney.

Posibilitatea unei asemenea consultări este prevăzută în acordurile de pace din 1998 care au pus capăt la decenii de lupte armate între republicani și unioniști. Cu condiția să beneficieze de un larg sprijin în rândul opiniei publice. „Ceea ce nu este cazul”, a subliniat Arlene Foster.

CITEŞTE ŞI: Brexit: Mii de londonezi cer ca Londra să devină independentă şi să rămână în UE

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Gigi Becali i-a decis soarta jucătorului adus cu surle și trâmbițe la FCSB: „Face ravagii sau îl dau cadou”
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar