Liga Naţiunilor începe astăzi. Zi istorică pentru fotbal, Germania-Franţa este meciul zilei

Cu o zi înainte ca România să evolueze împotriva Muntenegrului, 18 naţionale deschid prima ediţie a Ligii Naţionilor.

06 sept. 2018, 07:25
Liga Naţiunilor începe astăzi. Zi istorică pentru fotbal, Germania-Franţa este meciul zilei

Liga Naţiunilor. Astăzi se vor disputa primele meciuri din UEFA Nations League, varianta propusă de forul continental pentru înlocuirea meciurilor amicale.

Meciul vedetă al primei zile va fi duelul ultimelor două campioane mondiale. Deţinătoarea trofeului Franţa, va juca la Munchen împotriva Germaniei, de las ora 21.45. Alte opt partide se mai joacă astăzi.

Liga A: Germania – Franţa (ora 21.45);

Liga B: Cehia – Ucraina (ora 21.45), Ţara Galilor – Irlanda (ora 21.45);

Liga C: Norvegia – Cipru (ora 21.45), Slovenia – Bulgaria (ora 21.45);

Liga D: Kazakhstan – Georgia (ora 17.00), Armenia – Liechtenstein (ora 19.00), Gibraltar – Macedonia (ora 21.45), Letonia – Andorra (ora 21.45).

Câştigătoarele grupelor vor promova în seria superioară a ediției următoare, ultimele clasate retrogradând în seria inferioară.

• Pe 2 decembrie 2018 are loc tragerea la sorți pentru preliminariile Euro 2020. Cele șase urne valorice vor fi stabilite exclusiv pe baza performanțelor din grupele Ligii Națiunilor. În seria României, câștigătoarele celor patru grupe alături de cele mai bune două ocupante ale locurilor secunde vor fi în a treia urnă valorică pentru tragerea la sorți a preliminariilor Euro 2020. Celelalte echipe vor fi în urna a patra valorică.

• Preliminariile Euro 2020 se desfășoară în perioada martie-noiembrie 2019. Cel mai bine clasate echipe în cele patru grupe din Seria C a Ligii Națiunilor, care nu s-au calificat deja la Euro 2020 prin intermediul preliminariilor, merg în play-off-ul Ligii Națiunilor (martie 2020).

• Cele 4 echipe din play-off vor disputa semifinale într-o singură manșă (pe terenul echipei cu linie de clasament mai bună în grupele Ligii Națiunilor), iar finalistele se vor duela într-o singură manșă (gazda va fi trasă la sorți). Câștigătoarea se califică la Euro 2020.