Liviu Pop, invitat la dezbaterea pe tema strategiei de dezvoltare a învăţământului, la comisia din Camera Deputaţilor

Liviu Pop, ministrul Educației, este invitat să participe miercuri la dezbaterea privind strategia MEN referitoare la dezvoltarea învățământului, care are loc la Comisia pentru învățământ a Camerei Deputaților.

04 oct. 2017, 05:32
Liviu Pop, invitat la dezbaterea pe tema strategiei de dezvoltare a învăţământului, la comisia din Camera Deputaţilor

Potrivit ordinii de zi a Comisiei pentru învățământ de la Camera Deputaților, Liviu Pop este invitat să participe, de la ora 14,00, la dezbaterea cu tema „Strategia Ministerului Educației Naționale referitoare la dezvoltarea învățământului românesc, măsuri legislative și demersuri de management educațional aflate pe agenda ministerului”.

Conform unor surse parlamentare, Liviu Pop urmează să se întâlnească miercuri, în jurul orei 12,00, cu grupul parlamentar UDMR de la Camera Deputaților pentru a discuta despre situația Liceului Romano-Catolic de la Târgu Mureș.