Maior: Relaţiile dintre România şi SUA sunt la cel mai înalt nivel de realizare a parteneriatului strategic

Ambasadorul României în SUA George Maior a declarat că relațiile dintre Statele Unite ale Americii (SUA) și România sunt la cel mai înalt nivel de realizare a parteneriatului strategic din istoria acestor relații bilaterale.
Filip Stan
02 sept. 2017, 13:53
Maior: Relaţiile dintre România şi SUA sunt la cel mai înalt nivel de realizare a parteneriatului strategic

„Foarte sintetic, cred că sunt la cel mai înalt nivel de comunicare și de realizare a parteneriatului strategic cu SUA din istoria acestor relații bilaterale. Și spun acest lucru nu doar din perspectiva vizitei prezidențiale, care a fost, fără să folosim termeni mari, o vizită istorică, ci din perspectiva comunicării noastre pe toate palierele parteneriatului: apărare, securitate, zona economică, zona diplomatică, bineînțeles, și chiar zona culturală”, a declarat Maior într-un interviu la TVR 1.

Totodată, ambasadorul României în SUA a punctat că România dorește o „adâncire” a cooperării cu Statele Unite ale Americii pe probleme de apărare, în context precizând că, în data de 19 septembrie, ministrul Apărării Adrian Țuțuianu se va întâlni cu secretarul american al Apărării, James Mattis.

„Este perfectată deja întâlnirea cu secretarul apărării Mattis pe 19 septembrie. O întâlnire foarte importantă, cred că nu a mai avut loc o întâlnire între cei doi miniștri ai apărării de vreo 4 ani. Acum este un punct de inflexiune, în sensul în care noi dorim să adâncim cooperarea pe zona apărării cu SUA, în sensul în care să avansăm spre o postură România de descurajare inteligentă în această regiune volatilă din punctul de vedere al securității. (…) Crimeea este la mai puțin de 300 km de granițele noastre. În Crimeea are loc un proces foarte serios de militarizare. Noi trebuie la rândul nostru să răspundem inteligent pentru a arăta că România, deși dorește dialog, trebuie să opereze în echilibrarea acestei situații la Marea Neagră, inclusiv din postura aceasta a apărării. Și cred că acesta este mesajul strategic cu care va veni ministrul apărării — întărirea pe toate planurile a cooperării militare cu principalul nostru aliat în domeniul securității — SUA”, a mai afirmat Maior.

DailyBusiness
Benzina şi motorina se vor scumpi masiv de la 1 august. Cât va costa un plin după majorarea accizelor
Spynews
Alina Sorescu, profund afectată de o declarație a fostului soț, Alexandru Ciucu. Cât de deranjată a fost cântăreața: „El pleca des”
Bzi.ro
Problemele de sănătate i-au stricat vacanța în Italia Andreei Marin! „Stau cu tratamentul pe noptieră!“
Fanatik.ro
Cum poți reduce consumul de curent după eliminarea plafonării. Aparatele care cresc factura la energie electrică
Capital.ro
Vârstnicii care vor încasa 140 de pensii. Mihai Gâdea, în stare de șoc: Scuipă în ochii românilor!
Playtech.ro
Canicula pune stăpânire peste România. Unde ajunge prima dată valul de căldură care sufocă Europa
DailyBusiness
Știi care este ”vampirul” energetic din casa ta? Te usucă la factura de curent!
Adevarul
Artificiile statului pentru plata unor bugetari de lux: angajați cu leafă la mai multe ministere și indemnizații în multiple Consilii de Administraţie
wowbiz.ro
Scene sfâșietoare au avut loc la spital, înainte ca Mihai Leu să moară: „Când am intrat la el în rezervă...”
Spynews
Ingredientul de 2 lei pe care trebuie să îl adaugi în cartofii la cuptor pentru a fi crocanți la exterior. Bucătarii profesioniști folosesc acest truc
Spynews
Cod galben de caniculă în România! 15 județe se topesc în orele următoare sub temperaturi extreme | HARTA
Evz.ro
Domul de căldură sufocă România. Pregătiți-vă de coșmarul canicular
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
FOTO. Milionarul a petrecut noaptea cu o blondă, înainte să anunțe despărțirea de soție. S-a aflat cine e misterioasa femeie
kanald.ro
Ce se întâmplă cu pensiile și salariile românilor în 2026. Ilie Bolojan a făcut anunțul în urmă cu puțin timp
Cancan.ro
Ce se întâmplă cu pensiile speciale. Ilie Bolojan a făcut anunțul mult așteptat
Playsport.ro
Amendă de 1.600 de lei și suspendarea permisului pentru o greșeală banală în trafic. Mare atenție la...
Capital.ro
Înscenare pentru Călin Georgescu? Dezvăluirea care cutremură România: Făcătură
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Imaginile durerii de la Hunedoara! Rămasă fără cuvinte, soția lui Mihai Leu a fost consolată de sute de oameni
stirilekanald.ro
Andreea s-a sinucis la doar 13 ani. Unchiul ei a găsit-o cu ștreangul de gât într-o pădure lângă casă: "S-ar fi certat cu prietenul ei"
La asta nu se aștepta nimeni. Decizia lui Bolojan despre peniii
MediaFlux
Nu se mai eliberează buletin clasic. Decizia MAI pentru milioane de români care au nevoie de carte de identitate
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pro sau contra consumului de pudră proteică. Specialiștii spun care sunt riscurile consumului acestui produs