Mel Gibson a devenit tată pentru a noua oară. Actorul are acum şapte băieţi şi două fete

Actorul şi regizorul Mel Gibson a devenit tată pentru a noua oară, după ce iubita lui, Rosalind Ross, cu care starul hollywoodian are o relaţie de doi ani.
Alina Costache
24 ian. 2017, 08:26
Mel Gibson a devenit tată pentru a noua oară. Actorul are acum şapte băieţi şi două fete

Informaţia a fost confirmată pentru revista People de agentul de presă al artistului. Bebeluşul, care se va numi Lars Gerard Gibson, s-a născut vineri, 20 ianuarie, în Los Angeles.

Sunt cu toţii încântaţi, iar Lars este adorabil. Familia este alături de ei, iar Mel e extrem de fericit. Sunt deja acasă, toată lumea e sănătoasă şi fericită„, a dezvăluit o sursă pentru people.com.

Mel Gibson, în vârstă de 61 de ani, a confirmat sarcina iubitei sale, în vârstă de 26 de ani, în septembrie 2016. Starul hollywoodan şi iubita lui au fost fotografiaţi cel mai recent împreună în public pe 8 ianuarie la gala de decernare a Globurilor de Aur.

Lars Gerard este primul copil al cuplului Mel Gibson – Rosalind Ross. Rosalind Ross este o fostă campioană în concursuri ecvestre, devenită între timp scenarist.

Mel Gibson are alţi opt copii: şapte cu fosta lui soţie, Robyn Moore – Hannah, în vârstă de 36 de ani, gemenii Christian şi Edward, în vârstă de 34 de ani, William, în vârstă de 31 de ani, Louis, în vârstă de 28 de ani, Milo, în vârstă de 26 de ani şi Thomas, în vârstă de 17 ani – şi o fiică în vârstă de şase ani – Lucia – cu o fostă iubită, Oksana Grigorieva.

DailyBusiness
Cum să ții praful departe vara. Metoda care va menține casa curată și aerisită
Spynews
Cristina Scarlevschi, în lacrimi, la mormântul fiului. Imaginile dureroase făcute publice de ispita de la Insula iubirii: „Gândul la Alex vine cu...” | GALERIE FOTO
Bzi.ro
Medicul care a încercat să-l salveze pe Felix Baumgartner rupe tăcerea. „S-a prăbușit ca o rachetă”
Fanatik.ro
Domnitorul român de care puțini își mai aduc aminte. A fost numit de turci să conducă Moldova, era nepotul lui Ștefan cel Mare, a sfârșit ucis în somn de boierii nemulțumiți
Capital.ro
Condusul interzis pentru șoferii pensionari. Se va face voluntar. Statul îi trimite la autobuz
Playtech.ro
Cum păstrezi pepenele tăiat proaspăt mai mult timp. Trucul care îl menține zemos aproape o săptămână
Adevarul
„Se servește într-o pâine ridicolă”. Reacția unui turist britanic în România, după ce a mâncat ciorbă de fasole în pâine
wowbiz.ro
Imagini exclusive cu Jennifer Lopez în România: Diva a avut parte de un incident la intrarea în hotel! Cum a fost surprinsă artista
Evz.ro
Orașul invizibil, desprins parcă de pe altă planetă. Oamenii trăiesc sub pământ
Prosport.ro
Cristina Roventa, la plajă! Imagini exclusive cu soția lui Alexandru Maxim la piscină
kanald.ro
Încă un adolescent găsit mort în apele Mureșului! Este al doilea copil înecat în mai puțin de 24 de ore
Cancan.ro
Gestul fiului lui Nicușor Dan i-a uimit pe austrieci. Ce le-a spus jurnaliștilor
Capital.ro
Război Rusia-NATO în 2027. Avertismentul Poloniei a trezit Europa: Rusia va fi pregătită!
StirileBZI
România introduce taxarea digitală pe șosele! Contează cât poluezi și cât conduci
stirilekanald.ro
VIDEO Imagini fabuloase cu Jennifer Lopez la București: Cântăreața, blocată în ușile rotative la hotel
Românii peste 45 de ani care nu lucrează vor primi un ajutor de la stat pentru a ieși la pensie