Menajerele fostului ministru de Interne Cristian David susţin că nu au văzut nicio servietă cu bani acasă la fostul demnitar

Trei dintre menajerele fostului ministru de Interne Cristian David au spus, marţi, la instanţa supremă, unde au fost audiate ca martori în dosarul în care în care fostul demnitar este acuzat că a luat mită jumătate de milion de euro că ele au fost angajate fie de soţia fostului ministru, fie trimise de şefi să facă curăţenie la locuinţa acestuia, dar că nu l-au văzut pe fostul şef de cabinet al ministrului atunci când a predat servieta cu bani pentru David.

13 iun. 2017, 13:40
Menajerele fostului ministru de Interne Cristian David susţin că nu au văzut nicio servietă cu bani acasă la fostul demnitar

Una dintre femei, în prezent angajată a Camerei de Comerţ şi Industrie a României, a spus că a făcut menajul la locuinţa familiei David, dar şi la atelierul de croitorie al Vandei Vlasov, soţia fostului ministru de Interne. „Ştiu că David era ministru de Interne. Făceam menajul la două sau trei zile. Uneori eram chemată zilnic la familia David, în funcţie de treburile pe care le aveam de făcut. Este posibil ca în perioadele în care am asigurat menajul să mai fi venit persoane la domiciliu în timp ce făceam curăţenie, pentru a aduce diverse lucruri. Doamna Vlasov mă anunţa. Pe Roger Niţescu nu l-am văzut la domiciliul lui David. Nu-mi amintesc să fi venit vreo persoană care să lase ceva pentru inculpat. Portarul imobilului mă cunoştea. Nu ştiu dacă portarul consemna într-un registru persoanele care-l vizitau pe David”, a arătat femeia, chemată ca martor de Cristian David.

O altă menajeră, în prezent angajată la Ministerul de Interne, a arătat că făcea menajul la Cristian David acasă în 2008, dar nu a vrut să precizeze cine a trimis-o să-i facă curăţenie demnitarului. „Cristian David era ministru de interne. Mergeam o dată pe săptămâna la el acasă să-i fac curăţenie. Nu-mi aduc aminte cu cine am vorbit sau cine m-a trimis pentru a face menajul acasă la ministrul David. Pe atunci asiguram curăţenia într-o clădire a MAI, serviciul Hrănire. La un moment dat, persoane din cadrul serviciului meu m-au întrebat dacă nu vreau să fac menajul la familia ministrului, în timpul liber. Nu am discutat direct cu David. Prima dată, la domiciliul acestuia am găsit o altă menajeră în casă. Mă deplasam după ora 16.00. Au fost zile când la locuinţă se afla şi inculpatul. Nu am primit de la altcineva obiecte pentru a le preda inculpatului. Nu aveam atribuţii în acest sens. Numai prima dată m-a adus şoferul lui David la locuinţa acestuia. Nu-l ştiu pe Niţescu, nu i-am deschis uşa”, a arătat angajată MAI.

O a treia menajeră, care a susţinut că este prietenă cu Vanda Vlasov, a arătat că în 2010 era supraveghetor la o grădiniţă şi în timpul liber o ajuta pe soţia lui David „la menaj, când avea nevoie”.

Ultimul martor audiat a fost Alecu Vasile, în prezent inspector guvernamental la Secretariatul General al Guvernului (SGG) şi fost subprefect de Buzău în 2009. „Cristinel Bîgiu (fost prefect de Buzău şi inculpate în dosar – n. red.) nu mi-a solicitat să atribui o suprafaţă de teren, nu a făcut intervenţii la mine pentru retrocedare. El făcea parte din Comisie alturi de mine, de secretar şi de alte 10 persoane, iar deciziile se luau cu votul majorităţii. Nici ministrul Crisitan David nu a făcut intervenţii la mine”, a arătat martorul.

Următorul termen de judecată în acest dosar a fost stabilit pentru 12 septembrie.

La termenul anterior al procesului, fostul şef al lui Cristian David, Roger Valeriu Niţescu, denunţătorul fostului ministru, a susţinut în faţa judecătorilor de la instanţa supremă că a dus la casa demnitarului o geantă sport în care se aflau 500.000 de euro şi i-a lăsat menajerei deoarece ministrul era la baie şi nu putea fi deranjat.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, pe 16 iulie 2015, pe Gheorghe Doloiu, acuzat de spălare de bani, pe Cristian David, acuzat de luare de mită, pe Valeriu Niţescu, acuzat de trafic de influenţă şi spălarea banilor şi pe Cristinel Bîgiu, prefect al judeţului Buzău, la data comiterii faptei, acuzat de spălare de bani.
În rechizitoriu, procurorii au arătat că, în calitate de ministru al Internelor şi Reformei Administrative, în cursul anului 2007, prin intermediul lui Niţescu, Cristian David a pretins, iar, în luna februarie 2008, a primit 500.000 de euro de la un denunţător, beneficiar al unor drepturi litigioase.

Suma respectivă ar fi fost pretinsă şi primită de David pentru a-şi exercita atribuţiile de îndrumare şi coordonare a activităţii prefecţilor într-o modalitate care să asigure emiterea unui titlu de proprietate asupra unui teren de 15 hectare, aflat în intravilanul municipiului Buzău, de către Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate. Cristian David ar fi luat legătura cu Marian Bîgiu, prefect al judeţului Buzău la acea dată, solicitându-i ajutorul în acest sens.

În schimbul promisiunii de exercitare a influenţei, Valeriu Roger Niţescu, în calitate de şef de cabinet al ministrului de Interne şi Reformei Administrative ar fi pretins şi primit de la aceeaşi persoană 600.000 euro.

Pentru „sprijinul oferit”, cu prilejul unei alte întâlniri, Cristinel Bîgiu ar fi pretins de la denunţător 1.000.000 de euro şi ar fi primit, într-un final, 700.000 de euro. Bîgiu ar fi dispus totodată ca transferul banilor să se realizeze prin intermediul conturilor personale ale inculpatului Doloiu Gheorghe. Acest lucru s-ar fi şi întâmplat după ce Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate a emis titlul de proprietate asupra terenurilor în suprafaţă de 15 hectare.

Totodată, pentru a masca originea sumelor primite cu titlu de mită şi pentru a evita tragerea la răspundere penală, ar fi fost încheiate mai multe contracte de vânzare – cumpărare, având ca obiect tranzacţii imobiliare fictive între persoanele implicate.

Ls finalul lunii mai, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Buzău Cristinel Bîgiu a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, la doi ani de închisoare cu executare într-un alt dosar, în care a recunoscut că a primit 75.000 de euro mită de la fostul director al RA-APPS Georgian Surdu.