Microbuz plin cu muncitori, implicat într-un accident pe DN1

Opt persoane au fost implicate, luni dimineaţă, într-un accident rutier, în cartierul Ploieşti Vest, pe DN 1 A, după ce un autoturism nu a acordat prioritate microbuzului de transport marfă, în care erau muncitori care mergeau la serviciu.

02 oct. 2017, 07:15
Microbuz plin cu muncitori, implicat într-un accident pe DN1

Potrivit Poliţiei Prahova, accidentul s-a produs pe DN 1A, la intersecţia cu drumul spre Negoieşti, în coliziune fiind implicate un autoturism şi microbuz de transport marfă, prevăzut cu locuri pentru pasageri.

„Autoturismul se pare că nu ar fi acordat prioritate microbuzului. Microbuzul, care nu efectua curse regulate transport persoane, era prevăzut cu 8 plus 1 locuri, în el se aflau 7 ocupanţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Prahova, Raluca Brezeanu, potrivit Mediafax.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Ambulanţei Prahova, George Duţa, a precizat că o persoană a suferit un traumatism cranio cerebral.

Citeşte şi Accident grav la ieşire din Caracal spre Craiova, două persoane au rămas încarcerate