Ministrul Sănătăţii, ameninţat în scandalul vaccinării. „Înjurăturile pe diferite probleme, nu le ţin, le înmagazinez în suflet”

Scandalul vaccinării atinge cote uluitoare. Ministrul Sănătăţii şi familia sa au fost ameninţaţi de cei care resping total orice sancţiune în legea vaccinării. Ministrul susţine că toate aceste injurii îl afectează, însă vaccinarea obligatorie este singura soluţie pentru ca România să nu fie afectată mai mult de epidemii, transmite România TV.

03 mai 2017, 06:10
Ministrul Sănătăţii, ameninţat în scandalul vaccinării. „Înjurăturile pe diferite probleme, nu le ţin, le înmagazinez în suflet”

După ce proiectul legii vaccinării obligatorii a fost pus în dezbatere publică şi ministrul Sănătăţii a anunţat că autorităţile pregătesc şi sancţiuni au apărut şi reacţiile șocante. Ţinta: ministrul Sănătăţii şi copiii săi.

„Cele mai multe mesaje nu au avut un ton hilar, ci au fost din categoria care nu te lasă să dormi noaptea, cu urări de bine pentru mine, pentru copii, or copiii nu au nicio vină în toate astea. Dacă cineva are vreo vină cu privire la scoaterea în dezbatere a acestei legi, atunci eu sunt responsabil, eu am decis să fie pusă în dezbatere publică”,  spunea Florian Bodog.

Asta în condiţiile în care autorităţile nu au anunţat până acum cum vor fi sancţiunile, ci doar că vor fi afectați cei care nu îşi vaccinează copiii fără un motiv întemeiat. Totuşi, aceasta este singura soluţie pentru ca România să nu fie afectată și mai grav de epidemie, susţine ministrul.

„Tot ce mi se semnalează, mai puţin cele neplăcute, adică înjurăturile pe diferite probleme, nu le ţin, le înmagazinez în suflet şi se vede pe părul meu că încep să se exteriorizeze”, spune ministrul.

Cu toate acestea soluţia rămâne vaccinarea, susţine ministrul.

„Aşa cum un părinte responsabil să îşi vaccineze copiii, un medic responsabil să recunoască valorile cercetării medicale”.

„Nu cred că ne dorim ca în viitor să avem o epidemie de altă boală. Cred că aceste voci de pseudo-specialişti, lideri erijaţi ai anivaccinismului, trebuie ascultate, dar nu luate în seamă”.