„Prin dispoziţie a inspectorului general al Poliţiei Române, începând cu data de 26 februarie a.c., comisarul de poliţie Mărginean Mircea a fost împuternicit să îndeplinească atribuţiile funcţiei de şef al Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia”, informează IGPR printr-un comunicat transmis, joi, AGERPRES.
La conducerea BCCO Alba s-a aflat, până în prezent, fostul şef al BCCO Braşov, comisarul-şef de poliţie Gabriel Florescu.
Gabriel Florescu l-a înlocuit pe comisarul-şef Traian Berbeceanu, acuzat de procurorii DIICOT de săvârşirea infracţiunilor de sprijinire a unui grup infracţional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi fals în declaraţii. Berbeceanu a fost eliberat din arestul preventiv pe 26 noiembrie, printr-o decizie a Instanţei Supreme, dar are interdicţie de a părăsi ţara.
La începutul lunii decembrie, fostul şef al BCCO Alba a fost repartizat la IPJ Hunedoara.