Miracol. Bebeluş abandonat în biserică, în locul unde trebuia să fie pruncul Iisus

Miracol la o biserică din New York. Preoţii au găsit un bebeluş în mijlocul decoraţiunilor de Crăciun, acolo unde urmează să fie aşezată o statuetă cu pruncul Iisus. Copilul a fost abandonat de mama sa, iar mai multe familii vor deja să îl adopte.

26 nov. 2015, 10:56
Miracol. Bebeluş abandonat în biserică, în locul unde trebuia să fie pruncul Iisus

Mama copilului l-a abandonat în biserică la scurt timp după naştere. În lăcaşul de cult nu se afla nimeni în acele momente, însă femeia a fost filmată de camerele de supraveghere, potrivit WNCN.

Citeşte şi Descoperire cutremurătoare pe stradă. Trecătorii au găsit un bebeluş, abandonat într-o pungă VIDEO

Nou-născutul, care avea cordonul ombilical încă ataşat, a fost descoperit de un preot care se întorcea din pauza de masă. Acesta a auzit plânsetele micuţului. Preotul a chemat imediat o ambulanţă. Medicii au examinat sugarul şi au dat asigurări că este în stare bună. Impresionaţi de povestea neobişnuită, membrii parohiei vor să înfieze copilul.

 

Avem un cuplu tânăr în parohie care încearcă de ceva timp să adopte un copil. Și se simt motivaţi, se simt emoţionaţi, se simt inspiraţi de asta. Asta înseamnă că oamenilor le pasă şi sunt dispuşi să vină şi să ajute şi să ofere un viitor acestei vieţi noi„, a declarat preotul.

Poliţia o caută acum pe mama bebeluşului. Legea din New York permite abandonarea copiilor în biserici, secţii de poliţie sau spitale, dar numai dacă se află cineva înauntru.

Citeşte şi Bebeluşul abandonat pe un câmp din Suceava a ajuns în grija statului