Momente DRAMATICE pe terenul de fotbal. Un jucător de numai 24 de ani s-a prăbuşit în timpul meciului FOTO

Meciul de fotbal din Liga a IV-a dintre Crișul Aleșd și CS Diosig a fost întrerupt după ce un jucător de la echipa gazdă s-a prăbușit pe teren.
Iulian Tudor
23 apr. 2017, 08:23
Momente DRAMATICE pe terenul de fotbal. Un jucător de numai 24 de ani s-a prăbuşit în timpul meciului FOTO

Jucătorul Andrei Cătană, în vârstă de 24 de ani, a căzut pe teren după aproximativ 9 minute de la începutul partidei, el nefiind implicat în niciun duel. Înainte să se prăbușească i-a spus unui jucător advers că se simte rău și să ceară oprirea meciului, după care a și căzut la pământ.

„Era lângă mine, faza se petrecea în altă parte, când mi-a spus că îi e rău şi s-a lăsat jos. Am strigat să intervină de pe bancă, apoi am văzut că în câteva secunde a început să tremure, apoi l-au resuscitat… Doamne, momente de groază! Am rămas şocat. Doamne ajută-i să se facă bine”, a rememorat îngrozit Ramses Gado, jucător la CS Diosig Bihardioszeg, potrivit aradon.ro.

Fotbalistul a intrat în stop cardio-respirator, iar asistentul medical al echipei gazdă, Dorel Miere, a reacționat la timp. Acesta i-a acordat primul ajutor direct pe terenul de joc tânărului fotbalist. Mai mult, în ajutorul lui a sărit imediat și un paramedic aflat în tribună, ca spectator. Asistentul Miere și paramedicului Coita l-au resuscitat pe Cătană până ce un echipaj de la Ambulanța Aleșd a ajuns la terenul de fotbal. În mai puțin de cinci minute ambulanța era deja pe terenul de joc pentru a-l ajuta pe Andrei.

Andrei Cătană a fost resuscitat aproximativ 30 de minute, iar după ce a fost stabilizat, fotbalistul a fost transportat la Spitalul Municipal din Oradea. În întâmpinarea ambulanței de la Aleșd a fost trimis un echipaj de Terapie Intensivă Mobilă SMURD pentru a-l prelua pe tânărul jucător.

Fotbalistul a fost internat la Secţia Terapie Intensivă a Spitalului Judeţean, a fost intubat şi ventilat mecanic, i s-au făcut mai multe tipuri de analize şi investigaţii, inclusiv coronorografie şi se pare că nu a fost vorba de un infarct. Pacientul necesită investigaţii suplimentare pentru a se afla cauza stopului cardiac şi este sub atenta observaţie a cardiologilor.

Potrivit unor surse din cadrul echipei, Andrei s-a trezit din coma indusă şi chiar s-a ridicat şi a stat pe marginea patului.

„N-am păţit în toată cariera mea aşa ceva. Să dea Dumnezeu să se facă bine copilul ăsta. Asta e cel mai important acum. Medicul nostru şi un paramedic venit de la Diosig au intervenit imediat şi i-au făcut operaţiunile de resuscitare, apoi a venit rapid şi Ambulanţa”, ne-a declarat antrenorul Crișul Aleșd, Mircea Madar.

În acest sezon Andrei Cătană a marcat trei goluri pentru Crişul Aleşd. Este căsătorit şi este tatăl unei fetiţe.

DailyBusiness
Banca Angliei este așteptată să mențină dobânda la 3,75%, în ciuda scumpirii petrolului și gazelor
Spynews
Cum arată curtea Mirelei Vaida. Frumoasa prezentatoare se bucură de o adevărată oază de liniște | GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Cel mai dur atac la adresa antrenorilor din SuperLiga. Marcel Pușcaș, opinie acidă despre „marea prostie a menajării fotbaliștilor”
Capital.ro
Topul salariilor din România s-a schimbat. Domeniul care rămâne lider pe piață
Playtech.ro
Cine trebuie să declare veniturile din străinătate și actele necesare. ANAF a început controalele, ce faci dacă ai primit decizie
Adevarul
Concursul pentru directorii de școli revine, dar nu va aduce liderii de care are nevoie educația
wowbiz.ro
El este militarul în vârstă de 26 de ani găsit mort în pădurea Babadag. Fusese dat dispărut
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
El este Luca, tânărul de 18 de ani care și-a pierdut viața în urma tragediei din Vrancea. Visa la o carieră în medicină
iamsport.ro
Zinedine Zidane, desființat după numirea la naționala Franței: ”Absolut nimic nu-l recomandă pentru acest post! Câștiga trei Ligi cu Zwolle?”
MediaFlux
Horoscop 29 iulie. Viața mai multor zodii se schimbă radical azi. Ghinionul bate la ușă pentru unii nativi
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România