Nicuşor Dan: Sesiunea extraordinară a Parlamentului este fictivă, facem studiu individual

Preşedintele USR, Nicuşor Dan, a declarat, joi, că sesiunea extraordinară a Parlamentului nu există de fapt. Deputatul crede că PSD s-a pus astfel la adăpost de o eventuală decizie nefavorabilă a Curţii Constituţionale în privinţa legii care abilitează Guvernul să dea Ordonanţe în timpul vacanţei parlamentare.

12 ian. 2017, 09:12
Nicuşor Dan: Sesiunea extraordinară a Parlamentului este fictivă, facem studiu individual

„(…) în opinia noastră, în argumentele pe care le-am scris şi le-am semnat, Guvernul, conform Constituţiei, nu are voie ca prin Ordonanţele de Guvern pe care le dă în vacanţa parlamentară să modifice legi organice. În anexa la legea de abilitare erau trecute mai multe legi organice, pe care Guvernul avea de gând să le modifice şi acest lucru în opinia noastră era neconstituţional”, a declarat Nicuşor Dan, la rfi.ro.

Liderul USR crede că „probabil PSD-ul se aşteaptă la o soluţie nefavorabilă pentru ei, pentru că au convocat printr-un abuz această sesiune extraordinară fictivă a Parlamentului, în care de fapt nu există lucrări ale Parlamentului, numai pentru ca Guvernul să poată da Ordonanţe de Urgenţă, pe care poate să le dea în timpul sesiunilor”.

„Mergem la Parlament, numai că programul spune că facem acolo studiu individual. Mai exact, fiecare dintre noi funcţionăm în nişte comisii de specialitate ale Parlamentului, în aceste comisii sunt nişte legi care îşi urmează parcursul în Parlament şi noi studiem individual aceste legi, pentru a putea să avem o opinie în momentul în care comisia se reuneşte. E o formă de a avea o activitate, pentru ca Guvernul să poată da Ordonanţe de Urgenţă. Nu este în spiritul democraţiei şi nu este o formă de respect faţă de instituţia cea mai importantă din stat, Parlamentul”, declară Nicuşor Dan.