Nikita susţine că a plecat din România, deoarece nimeni nu îi era alături şi toată lumea o critica. Aceasta lucrează în primărie şi câştigă 1.400 de euro pe lună.
„De şapte ani sunt plecată din România. Nimeni nu mă înţelegea, nimeni nu era aproape de mine, toată lumea mă înjosea. Aici nu sunt scandaluri. Sunt cea mai fericită acum. Îmi place să trăiesc în anonimat. Cine mă supără sunt o leoaică. Îmi reproşez bunătatea pe care am avut-o.Toţi s-au înşelat amrnic. Fata mea este cu mine, nu există aşa ceva. Nu dau voie să mi se vadă copilul. M-am dus pentru fiica mea ca să nu-i lipsească nimic. Muncesc la primărie. Câştig 1.400 de euro pe lună, de la 9 la 2 jumătate. Eu nu m-am cuminţit, eram cuminte de dinainte. Copiii au banii lor. Învaţă bine şi statul le dă bani. Tatăl Cristinei a abandonat-o când era mică. Tatăl ei nu are voie să o vadă, e decăzut din toate drepturile. Sunt o mamă împlinită cu două fetiţe. Am 74 de kg şi am avut 105 când am născut”, a declarat Nikita, joi, în emisiunea „Răi da’ buni” de la Antena Stars.