O bătrână a murit într-un INCENDIU care i-a cuprins casa

O femeie în vârstă de 74 de ani din oraşul Comăneşti a murit în urma unui incendiu ce i-a cuprins locuinţa.

09 dec. 2014, 18:56
O bătrână a murit într-un INCENDIU care i-a cuprins casa

Bătrâna a fost găsită decedată în timpul intevenţiei de stingere a focului, într-una din camerele casei, în care s-a declanşat incendiul ce are drept cauză probabilă utilizarea focului deschis în spaţii închise„, a declarat căpitanul Andrei Grecu, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bacău, pentru Agerpres.

Potrivit acestuia, după stingerea flăcărilor au fost întreprinse măsuri complementare pentru lichidarea focarelor ascunse, din cauza unei cantităţi mari de textile depozitate în interiorul casei, care „avea pereţii din BCA, iar acoperişul fusese realizat din astereală din lemn şi învelitoare din tablă”.

În acest an, zece persoane au murit în urma arsurilor ori asfixierii produse în timpul unor incendii în judeţul Bacău.