Militantismul patriotic al celor doi artişti ar fi deranjat sferele de influenţă de la Moscova şi de la Chişinău. Întâmplări stranii au avut loc înainte de moartea celor doi artişti, povestesc apropiaţii acestora, potrivit România TV.

Doina şi Ion Aldea Teodorovici, doi artişti cu suflete mari, cât pentru o ţară întreagă. În anii de confuzie politică şi socială, de după revoluţia din 1989, ei au fost primii care au cântat despre limba română, fraţii de peste Prut şi despre Eminescu.

Alte Articole

Cât costă să petreci 1 Mai în complexul Andreei Esca! Vilele ...

O femeie de 69 de ani a fost tâlhărită, în autobuz, de un ...

Care este diferența între „a se consuma până la….” ...

Suflete pereche, soţii Doina şi Ion Aldea Teodorovici au cântat împreună şi tot împreună au plecat spre veşnicie în noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992. A fost o noapte fatidică, în care a murit speranţa şi care a generat o dramă naţională, scria presa din Basarabia.

„Mie niciodată nu mi-a venit să cred că ei nu mai sunt. Pe la 16-18 ani eu tot speram că ei o să mai vină, ei au rămas pentru mine între vis şi realitate pentru mine”, spune fiul lor, Cristofor Aldea Teodorovici.

În acea noapte, Doina şi Ion mergeau la Chişinău, să-şi rezolve nişte probleme de afaceri şi să-şi vadă băiatul, care atunci avea doar 10 ani.

Soţii Teodorovici au plecat la Chişinău împreună cu un om de afaceri şi cu un prieten al acestuia, care a insistat ca Ion să se aşeze pe bancheta din spate a maşinii, alături de soţia lui.

La 49 de kilometri de Bucureşti, în apropierea localităţii Coşereni, maşina în care se aflau cei doi a intrat într-un copac. Cei doi artişti, aflaţi pe bancheta din spate, au fost striviţi în urma impactului. Ion a murit pe loc, iar Doina, în salvare, în drum spre spitalul de urgenţă Floreasca, din Bucureşti. În schimb, şoferul şi pasagerul aflat în faţă au scăpat fără nici o zgârietură

Catalogată de autorităţile române drept un nefericit accident de circulaţie, moartea soţilor Ion şi Doina Aldea-Teodorovici a generat o adevărată teorie a conspiraţiei. S-a lansat chiar ipoteza unui asasinat, regizat minuţios de KGB, serviciile secrete ruseşti.

În 1997 rudele lui Ion spuneau că au intrat în posesia unor documente aparţinând serviciilor secrete din România în care se argumenta cu lux de amănunte că moartea celor doi artişti a fost provocată, la comandă politică, de structurile Securităţii de la Chişinău

Un martor al evenimentului a declarat că are informaţii sigure că a fost vorba despre un asasinat, pregătit vreme de şase luni. Şoferul maşinii ar fi exersat în tot acest timp manevra care să le aducă moartea soţilor Teodorovici, aflaţi pe bancheta din spate a maşinii.

„Lovitura a fost exersată timp de 6 luni de zile  (…) A fost premeditată, lovitura asta a fost exersată în poligon timp de 6 luni de zile, ca maşina să fie lovită doar în spate. El a murit pe loc, ea abia după o oră a venit salvarea, a fost dusă spre Urziceni, şi ambulanţa a rămas fără benzină la Afumaţi”, povesteşte Nicolae, un martor al evenimentului.

Un alt martor al tragicului eveniment spune că în pofida a tot ce s-a spus şi s-a scris în presă, maşina în care se aflau soţii Ion şi doina Aldea Teodorovici avea două găuri de glonţ.

„Eu am trecut cu maşina mea, prin faţa acestei maşini şi în dreptul oglinzii retrovizoare, puţin lateral dreapta (…) Am văzut găuri de glonţ în parbriz”, spune Constantin Badea, martor al accidentului.

O altă ipoteză care să susţină asasinatul soţilor Teodorovici a fost aceea că maşina în care se aflau cei doi artişti ar fi fost aruncată de pe şosea de o maşină blindată.

Mama Doinei spune că toată investigaţia accidentului, dar şi procesul care a urmat după moartea celor doi artişti au fost superficiale.

„Ce s-a făcut la Coşereni a fost parodie, nu a fost judecată. De fiecare dată avocatul spunea că drumul e vinovat, parcă trebuia judecat drumul”, spune mama Doinei.

După ce şi-a înmormântat fiica şi ginerele, mama Doinei a început să caute vinovaţi pentru moartea acestora. În urma insistenţelor ei, femeia a primit telefoane de ameninţare în care i se spunea că dacă va mai tulbura apele, nepotul ei va muri.

„A fost şi telefonul din noapte, cu bunica şi viaţa mea. Ea a început să caute demersuri, să caute vinovaţii să se facă cercetări la locul accidentului şi ni s-a spus că dacă ţine la viaţa mea n-ar trebui să mai continue”, povesteşte Cristofor.

Andrei Păunescu a fost cel care le-a spus un ultim rămas bun Doinei şi lui Ion Aldea Teodorovici în noaptea ce avea să le aducă moartea. Fiul poetului Adrian Păunescu spune că Doina, într-o sumbră premoniţie, a refuzat să plece la drum în acea noapte. Voi muri, spunea speriată artista cu doar câteva ore înainte de tragicul deznodământ, încercând să-şi înduplece soţul să o lase acasă, în Bucureşti.

Tot Andrei Păunescu a fost cel care a fotografiat-o pentru ultima dată, pe Doina Aldea Teodorovici, în ziua de 25 octombrie 1992, cu patru zile înainte să moară. În aceeaşi zi, poetul Adrian Păunescu i-a dictat acesteia versurile unei poezii ce păreau să prevestească moartea artistei:

„Mamă, s-a făcut târziu

Şi nici drumul nu-l mai ştiu,

Am în paşi un fel de drum

Şi în ochi un fel de fum.

Casei noastre-i dau ocol

Şi tot văd un scaun gol

Apă văd, nu pot să beau

Scaun văd, nu pot să stau”

Doina şi Ion Aldea Teodorovici nu s-au mai întors din drumul pe care au pornit într-o noapte rece şi umedă de toamnă. Inimile lor au bătut în acelaşi ritm şi s-au stins în acelaşi foc sacru al idealului naţional. Cântau din tot sufletul şi vorbeau cu însufleţire despre unirea cu România, despre limba română, despre tricolor, dar şi despre jertfă. Ca două lacrimi gemene, sufletele lor au fost furate de toamnă dar au rămas nedespărţite să vegheze veşnicia.