O persoană a murit şi altele trei au fost rănite după ce o maşină condusă de un şofer fără permis a intrat într-un pom

Un bărbat de 55 de ani a murit şi alte trei au fost rănite grav, luni, după ce maşina în care se aflau a intrat, într-un copac, pe raza localităţii Piatra, comuna Chiuza, din judeţul Bistriţa-Năsăud. Şoferul nu avea permis de conducere.
Iulian Tudor
06 aug. 2018, 14:47
O persoană a murit şi altele trei au fost rănite după ce o maşină condusă de un şofer fără permis a intrat într-un pom

O persoană a decedat și alte trei au fost rănite după ce un autoturism a intrat într-un copac, în localitatea Piatra, anunță Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bistrița-Năsăud.

În mașina implicată în accident se aflau patru pasageri: șoferul, un bărbat de 19 ani, nu a suferit leziuni și nu a avut nevoie de îngrijiri medicale; pasagerul din față, partea dreaptă, un tânăr de aceeași vârstă, a suferit un traumatism de umăr și a fost preluat de echipajul SMURD; pasagera din spate (în stânga), o femeie de 57 de ani, a prezentat afecțiuni grave și a fost preluată de elicopterul SMURD; celălalt pasager din spate (partea dreaptă), un bărbat în jur de 55 de ani, a decedat.

Poliţiştii bistriţeni au declanşat o anchetă, din primele date rezultând că şoferul maşinii, un tânăr de 19 ani, nu avea permis de conducere.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ultimă oră. Universitatea Craiova, sancționată drastic de UEFA!
Capital.ro
Ajutorul pentru încălzire în iarna 2026-2027. Regulile ANPIS pentru a primi sprijin financiar chiar din noiembrie. Care e data-limită pentru cereri
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT