Papa Francisc, aşteptat în Lituania cu reclame sexuale

Reprezentanţii industriei de turism din capitala Lituaniei sunt puşi la zid din cauza unei campanii publicitare cu tentă sexuală, în contextul în care Papa Francisc urmează să viziteze oraşul luna viitoare.

08 aug. 2018, 10:37
Papa Francisc, aşteptat în Lituania cu reclame sexuale

Campania prezintă o femeie întinsă pe ceea ce pare a fi un cearşaf de pat imprimat cu harta Europei. Mâinile ei prind Lituania, sugerând plăcerea sexuală. Textul: „Vilnius, punctul G al Europei. Nimeni nu ştie unde este, dar când îl găseşti, este uimitor”. Campania a fost criticată de Biserica Catolică.

Prim-ministrul lituanian, Saulis Skvernelis, a declarat că nu găseşte campania, care urmează să fie lansată joi în Londra şi Berlin, ofensivă la adresa standardelor decenţei publice, dar recunoaşte că momentul este „mai degrabă ciudat”. „Cred că este o alegere de publicitate ciudată, dar sunt convins că nu încalcă limitele unei societăţi democratice”, a afirmat Skvernelis pentru radiodifuzorul public lituanian LRT.

Turneul în ţările baltice al Suveranului pontif (22-25 septembrie) începe în Lituania, unde majoritatea populaţiei este de religie catolică.  „În ceea ce priveşte momentul, vorbim de o vizită foarte importantă în Lituania”, a adăugat prim-ministrul. „Aşa că aceşti paşi trebuie să fie bine coordonaţi, dar este decizia oraşului Vilnius”.

Preoţii lituanieni şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la faptul că reclama foloseşte „sexualitatea femeii” şi imprimă „idei greşite” despre Vilnius, un oraş cu 540.000 de locuitori.  Guvernul a cerut administraţiei de la Vilnius să amâne lansarea campaniei publicitare până după vizita Papei.

Inga Romanovskiene, manager al agenţiei de turism Go Vilnius, care se află în spatele acestei reclame, a numit vizita şefului Bisericii Catolice „un eveniment foarte important”.

Vilnius se confruntă cu „un nivel foarte ridicat de concurenţă cu alte oraşe europene” când vine vorba de marketing, şi cei care prezintă campania au avut „o idee extrem de inteligentă de a stârni interesul pentru oraş”, a spus ea.