Parlamentul nu a căzut de acord asupra unei date pentru sărbătorirea Zilei Declarării Independenţei

Proiectul privind stabilirea în România a unei noi sărbători naţionale, Ziua Declarării Independenţei, nu a putut fi adoptat de Parlament, lipsind numărul necesar de voturi. Acest subiect a stârnit ample dispute, deputaţii neputând să cadă de acord dacă independenţa a fost declarată pe 9 sau pe 10 mai.
Filip Stan
02 mart. 2016, 13:49
Parlamentul nu a căzut de acord asupra unei date pentru sărbătorirea Zilei Declarării Independenţei

Legea s-a aflat la votul final al Camerei Deputaţilor, care este for decizional, însă nu a întrunit numărul necesar de voturi, fiind lege organică, astfel încât va fi revotată în sesiunea următoare, în septembrie, scrie news.ro.

Motivul pentru care legea a strâns doar 162 de voturi „pentru”, din cele 191 necesare, a fost legat de disputele între deputaţi pe tema datei istorice care ar trebui să marcheze independenţa României, din războiul din 1877.

Astfel, propunerea iniţială, semnată de 76 de parlamentari PNL şi un social-democrat, depusă în iunie 2013, prevedea declararea zilei de 10 mai „Ziua Independenţei”, care ar fi urmat să fie sărbătorită şi ca zi liberă. Propunerea a fost respinsă de Senat în decembrie 2013, urmând apoi trei ani de amânări succesive în Camera Deputaţilor. Legea a fost retrimisă de mai multe ori la comisiile de specialitate, ajungând în cele din urmă în Comisia pentru muncă, condusă de Adrian Solomon (PSD).

Acesta, în februarie 2016, a decis, alături de deputaţii din această comisie, schimbarea datei de 10 mai în 9 mai, pe motiv de „respectare a adevărului istoric”. Adrian Solomon a susţinut, de la tribuna Parlamentului, că independenţa a fost declarată pe 9 mai, prin discursul Regelui Carol în faţa Senatului.

Mai mult, s-a eliminat şi prevederea privind declararea zilei ca fiind nelucrătoare, pe motiv că această propunere nu poate fi susţinută financiar.

Schimbarea datei declarării independenţei din 10 mai în 9 mai a provocat ample dispute în Parlament, aleşii PNL susţinând că realitatea istorică este legată de data de 10 mai, în timp ce social-democraţii au insistat pentru 9 mai.

„Cred că este a nu ştiu câta oară când ne facem că nu înţelegem cum e istoria acestei ţări”, a spus deputatul Varujan Pambuccian, liderul grupului minorităţilor naţionale, care a pledat pentru data de 10 mai.

„Istoria unei ţări nu se poate schimba prin vot, dar prin vot ea poate fi onorată de generaţiile viitoare”, a continuat deputatul.

Liderul deputaţilor aparţinând minorităţilor naţionale, Varujan Pambuccian, a mai explicat că momentul în care o lege intră în vigoare, precum cea privind declararea independenţei, este acela în care ea este promulgată, iar acest lucru s-a întâmplat pe 10 mai de către Regele Carol, şi nu pe 9 mai, odată cu discursul său.

Adrian Solomon s-a arătat deranjat de această declaraţie, afirmând că, „pentru cei care au cunoscut istorie”, ziua proclamării independenţei este 9 mai, odată cu anunţul din Parlament.

Legea va fi supusă din nou la vot în sesiunea următoare.

DailyBusiness
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist a ținut concertul de adio la începutul lunii iulie
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Felix Baumgartner nu va avea o înmormântare grandioasă! Tulburător ce este scris pe sicriul său
Fanatik.ro
Shkendija – FCSB. Zeci de mii de români au fentat VOYO! Pro TV, acțiuni în forță pe Youtube și Facebook împotriva streamurilor ilegale
Capital.ro
Sfârșitul pentru Călin Georgescu? Ce pregătește fostul candidat la prezidențiale: Vrea să...
Playtech.ro
Bulion la rece, fără fierbere. Rețeta secretă care păstrează toate vitaminele roșiilor
DailyBusiness
Nicușor Dan, reacție după ce 60% dintre români spun că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. „Mă îngrijorează profund”
Adevarul
Pierderi uriașe în sectorul de stat: 266 de companii aduc un minus de 2,5 miliarde lei. Printre ele, Unifarm, Termoenergetica și Metrorex
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, primele declarații despre divorțul de Ionuț. ”Soțul meu și-a făcut bagajul și a plecat de acasă”. De la ce a pornit scandalul imens dintre cei doi
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Belșug pentru aceste zodii. Vin mari câștiguri
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
kanald.ro
BREAKING NEWS Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani
Cancan.ro
După chinul de la petrecerea cu șeicii din Dubai, Maria a rămas în scaun cu rotile 😢 S-a mutat definitiv în Norvegia
Playsport.ro
Mai valoroasă decât aurul sau platina, această piatră rară costa de 10.000 de ori mai mult și se găsește doar într-o singură țară
Capital.ro
Românii trebuie să declare si să plătească. Statul ia 4.050 de lei de persoană. Codul Fiscal se modifică radical
StirileBZI
Românii, avertizați să se pregătească! Iarna vine cu vești proaste: TVA-ul mai mare poate duce la scumpiri în termoficare
Prosport.ro
Românca i-a zăpăcit pe milioane de fani britanici, iar la final a devenit virală
stirilekanald.ro
VIDEO Tânăr de 23 de ani din Găești, ucis după o răfuială ca-n Vestul Sălbatic: "A tras până a descărcat pistolul"
Mihai Voropchievici, horoscop rune pana pe 30 iulie 2025. Scorpionii lau noroc, Leii primesc daruri, Sagetatorii au parte de schimbari majore
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru anumiți români! Guvernul anunță măsuri pentru acești pensionari
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Țara unde depresia se tratează pe stadion: Medicii „prescriu” mai mult fotbal