Dacă în prima parte a reportajului am vorbit despre Dinu Romano, bărbatul care a luptat 50 de ani pentru a-şi recupera amintirile furate de comunişti, acum urmează restul poveştii, adică istoria conacului Romano, vechi de aproape 100 de ani, ai cărui pereţi ascund o parte din istoria României. Construcţia este una dintre puţinele de acest fel rămase în picioare, care amintesc de începutul perioadei interbelice, perioadă de prosperitate în care „preţul grâului pe Europa se făcea la Brăila”.

„Casa a fost construită de bunicul meu. Ea are separat o istorie. Construcţia a început în anul 1920, după planurile unui cunoscut arhitect, Cerchez, în stil neo-românesc, stil arhitectural vehiculat între anii 1885 şi 1925. Meseriaşii au fost italieni. Acum s-au inversat rorulile. Muncim noi la italieni. Îmi amintesc că bunicul îmi povestea că atunci când a devenit sublocotenent venea casierul unităţii şi îl intreba cum vrea solda, în aur sau în hartie şi el răspundea „în hârtie, că aurul rupe buzunarele”. Aveai ceva, plăteai în aur. Cocoşeii ăştia de se vorbeşte acum„, povesteşte bărbatul despre perioada respectivă.

Alte Articole

Maşinile pentru care şoferii nu sunt obligaţi să aibă ITP. ...

Angajat al unui supermarket, concediat după ce a folosit sacoșe ...

Citeşte şi Partea I: Inedita povestea a BĂRBATULUI care a luptat o viaţă pentru a recupera AMINTIRILE furate de COMUNIŞTI

Citește și Partea I: Inedita povestea a BĂRBATULUI care a luptat o viaţă pentru a recupera AMINTIRILE furate de COMUNIŞTI

Cu toate că a intrat în posesia clădirii, atunci când a primit-o era într-o stare deplorabilă. O parte era arsă, iar interiorul era răvăşit şi sumbru. După 15 ani de trudă, i-a redat frumuseţea de altădată, reuşind în acelaşi timp să păstreze materialele originale.

„Terenul l-am cucerit pe 13 octombrie, 1998, dar războiul a continuat. Au continuat procesele. A trebuit să vând. După anul 2000, după ce mi-am recuperate pământul, am vândut o bucată din el şi m-am apucat să renovez. Conacului i-a fost dat foc în 1993 din două motive, unul bănuit şi unul declarat. În primul rând, să îi scadă valoarea, dar nu a ţinut, iar al doilea, trebuiau justificate nişte furturi. Aici era un cuibuşor de nebunii pentru protipendada locală. Se află la 10 km de Slatina, e curte mare, nu ştie nici vântul, nici pământul ce faci aici. Era bine dotată din punctual de vedere al mobilierului. Erau mobile cu capete de morţi pe ei, Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi alţii. Cel care a dat foc a luat ce a luat şi apoi incendiat„, explică Romano motivul pentru care 100 de metri pătraţi din conac nu mai există, cu toate că doreşte să îl termine „înainte să se sfârşească aţa pe mosor”.

Privind incendiul, după retrocedare, el s-a hotărât să îl caute pe făptaş, dar în rapoartele poliţiei locale nu se spune nimic despre autor, cu toate că focul a fost cercetat.

„Se iscă focul, toată lumea doarme, noapte de februarie, ger. O garniture de tren se opreşte, deoarece mecanicul a văzut incendiul. Dă semnale, trezeşte pompierii, focul ardea, dar pompierii vin fără apă. Toată treaba a fost plănuită. Au fost să ia apă de la o moară din apropiere până a ars ce trebuia să ardă. Am renovat tot ceea ce se vede. Era jale aici. Pe terenul din spate erau bălării cât omul. A fost muncă de chinez. Căram gunoaie şi ca să ştiu câte kilograme am cărat, trăgeam cu create pe un stâlp: 50-60 de roabe pe zi, câte mă duceau osul. O roabă are 60 de kilograme, 3.500 de kilograme de gunoaie lopătate şi cărate. Am luat la mână totul. Acolo a fost război ca în Vietnam. Satul făcuse groapă de gunoi aici. Lucrul a început în 2002 şi a fost scos la lumină în 2007. Acum se face întreţinerea. Nu mai pot să fac faţă. Curtea are două hectare şi cu şase ale parcului de lângă fac opt„, îşi aduce aminte bătrânul începuturile renovării.

Citește și Cea mai frumoasă POVESTE DE DRAGOSTE. Drama care se ascunde în spatele acestor zâmbete

„A fost cuibuşorul de nebunii a lui Emil Bărbulescu”

Alături de clădire, în curtea de două hecatare se mai găseşte clădirea unei fost fabrici de lactate, folosită în prezent ca atelier; o gheţărie, adică o construcţie care în urmă cu 100 de ani era un congelator gigantic, adânc de şapte metri, în care oamenii depozitau gheaţa din lacul natural aflat în apropiere, pentru a fi folosită la păstrarea alimentelor. Mai mult, comuniştii şi-au lăsat şi ei amprenta, construind în 1987 o piscină semiolimpică în curte, mai ales că un nepot al lui Ceauşescu, Emil Bărbulescu, cel care la 28 de ani era Şeful Securităţii în judeţul Olt, a locuit pentru trei ani în conac, unde a dat petrecere după petrecere.

„După ce a fost confiscat în 1949, printr-un decret stalinist, conacul a fost la început tabără de pionieri, 2 martie 1949. Ulterior, a fost trust IAS şi şcoală pentru copiii cu handicap. Din 1987 până în 1990 a fost cuibuşorul de nebunii a lui Emil Bărbulescu, nepotul lui „Piticu”(Nicolae Ceauşescu). Când au venit să îl aresteze era pe lac, la pescuit. Din 1990 până în 1998 a fost locaţie de gestiune pentru diverşi locatori. Ultimul cu care m-am intersectat a fost un turc. Faţă de ceea ce se spune despre turci, el a fost foarte corect. Eu l-am lăsat să stea până în data de 23 noiembrie. Când m-am întors, l-am găsit într-o cameră de sus, pe o saltea, cu două curve lângă el şi cu un reşou pornit. L-am întrebat ce face şi mi-a zis „Stat, aşteptat la tine”„, a spus domnul Romano, râzând.

În acelaşi timp, poarta de la intrare este atât de mare încât mulţi o confundă cu o biserică, motiv pentru care se închină atunci când trec pe lângă ea. Dat fiind că acest conac a fost construit în perioada interbelică, el a fost proiectat şi în scop de apărare. Astfel, cel mai înalt balcon al conacului se află la acelaşi nivel cu foişoarele din poartă şi cu cel mai înalt etal al gheţăriei, fiind folosite drept puncte de cercetare, unde soldaţii obişnuiau să stea şi să păzească perimetrul.

„Poarta este fantastică. Este o lucrare specială. Mulţi trec şi se închină. Am cunoscut acum ani de zile un tip de 80 de ani, care la 18 ani îi dăduse bunică-miu carabină şi stătea de pază. În parc era un ulm cu o platformă pentru observare„, a declarat acesta.

Citește și Povestea EMOŢIONANTĂ a unui bărbat care s-a prăbuşit cu avionul de PATRU ori şi a supravieţuit

 „Dacă mor eu, rămâne la stat„

Cu toate că este îndrăgostit de acest loc şi nu ar renunţa la el niciodată, Dinu Romano se teme că va fi nevoit la un moment dat să vândă. În caz contrar, totul ar ajunge din nou în posesia statului, deoarece nu mai are rude în viaţă.

„Teoretic, eu trebuie să vând aici. Eu nu am moştenitori. Nu am pe nimeni. Şi dacă mor eu, rămâne la stat. E păcat. De la stat am luat-o. După ani de război, nu 15 ăştia, toată viaţa, vreau să mă distrez şi eu. Trebuie să vând, dar trebuie să fiu atent cum vând. Am o superstiţie care are şi nişte fundamente. Noi suntem puşi cu un calculator acolo. La mine, în dreptul meu, am misiune de îndeplinit în cursul vieţii, recucerire, chestii, socoteli. Nu poţi să abdici. Acum dacă am făcut-o, să vină altul după mine, să continue ce am făcut, eu vreau să mă joc. Aici se pot face extrem de multe lucruri. De renovat mai este de refăcut casa arsă, am proiectul deja. Cu finisaje cu tot, am calucule la 52.000 de euro cu material şi cu manoperă, 100 m pătraţi, parter plus etaj„, spune Romano, cu regret, dar şi cu o anumită tristeţe în glas.

Privind ofertele de vânzare, până acum nu a dus lipsă de ele, cei care au văzut clădirea fiind atraşi de ea.

„Am discutat cu unii, cu alţii, oameni cu direcţie. Venise unul în curte şi mi-a spus „Eu vreau să cumpăr aici”. „Fă-mi o ofertă”, i-am zis. A zis că îmi dă 250.000 de euro. L-am întrebat dacă are mama, mi-a zis că da, aşa că i-am zis „Du-te mă în p**** mă-tii”. Asta nu e casă, e obiectiv, e un dispozitiv. Sunt oameni care au bani şi nu au ce să facă cu ei. Am avut ofertă în 2008, când nu renovasem nimic, cu cinci milioane de euro. Erau doi austrieci. Voiau să facă cramă pentru struguri. Este zonă viticolă aici. Taică-miu a avut şase hectare de vie şi tot subsolul clădirii este o cramă uriaşă. Până la urmă, străinii au făcut pe lângă Drăgăşani. De atunci, am făcut o evaluare şi potrivit evaluării, fără parc, totul ar fi 3.7 milioane de euro. Practic, exceptând turismul, se poate face orice aici, de la filmări până la terapie medicală„, sfârşeşte bătrânul de 70 de ani discuţia despre conacul Romano, o clădire care a fost martoră atât a boierilor şi a comuniştilor, cât şi a democraţiei, iar dacă vreodată treceţi prin comuna Pleşoiu, nu ezitaţi să aruncaţi o privire conacului.