Preşedinta Înaltei Curţi: Am dat aviz negativ la legile Justiţiei pentru a atrage atenţia a patru puncte nevralgice

Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Cristina Tarcea, a spus, joi, la finalul şedinţei CSM - care a dat aviz negativ propunerilor de modificare a legilor Justiţiei - că votul său a fost de a acorda un aviz cu observaţii, pentru că în acest fel ar fi putut atrage atenţia tuturor, inclusiv iniţiatorilot, asupra punctelor nevralgice ale proiectului, între care trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei şi procedura de numire a procurorilor şefi.
Filip Stan
28 sept. 2017, 13:52
Preşedinta Înaltei Curţi: Am dat aviz negativ la legile Justiţiei pentru a atrage atenţia a patru puncte nevralgice

„Nu mă ascund, nu îmi este jenă – votul meu a fost de a acorda un aviz cu observaţii asupra proiectelor, din două motive. În primul rând, este mesajul public – un sistem guvernat de legi adoptate în 2004 se impune modificat. Argumentul al doilea este că prin avizul cu observaţii pe care l-am fi putut acorda am fi atras atenţia tuturor, inclusiv iniţiatorilor, asupra punctelor nevralgice”, a declarat Cristina Tarcea la plecarea de la CSM.

Ea a spus că una dintre modificările contestate este trecerea Inspecţiei Judiciare la Ministerul Justiţiei. „Nu suntem de acord cu aceast soluţie”, a subliniat Tarcea.

O altă propunere cu care nu este de acord se referă la răspunderea magistraţilor, respectiva la procedura de numire a şefilor de Parchete. „Nu respingem modificarea, dar ea se impune nuanţată faţă de propunerea ministrului – problema numirii procurorilor şefi din cadrul Parchetelor. Desigur, era a patra problemă, a vârstei de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii. Îmi era teamă că dacă rezultatul final la CSM era de respingere, vor fi ignorate cu desăvârşire observaţiile noastre”, a afirmat preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, transmite News.ro.

Citeşte şi:  CSM, AVIZ NEGATIV pe proiectul de modificare a legilor Justiţiei. Tudorel Toader: Unii nu doresc reformarea sistemului. Cum s-a votat

Şefa instanţei supreme a mai spus că speră ca, în pofida rezultatului din CSM, să fie consultaţi măcar pe aceste patru probleme semnalate.

„Avizul CSM este consultativ, dar sa nu uităm că este vorba despre legile justiţiei,  despreorganizarea şi functionarea instanţelor (…) Îmi e greu de crezut că persoane, chiar cu expertiză vastă în domeniu, dar care nu au activat în cadrul acerstor structuri, ar putea ignora acest aviz. (…) Există patru puncte de mare vulnerabilitate, care dacă ar ramane aşa ar putea marca o involuţie în dezvolatarea sistemului judiciar românesc”, a adăugat Cristina Tarcea.

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dat aviz negativ joi propunerilor de modificare a legilor Justiţiei. Avizul CSM este consultativ.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader nu a participat la şedinţa CSM.

Modificările la legile Justiţiei au fost criticate de asociaţiile magistraţilor, de preşedintele Klaus Iohannis, iar Ambasada SUA şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la unele dintre prevederi.

DailyBusiness
Bolojan schimbă regulile pentru pensionarea anticipată. Pachetul 3 de măsuri include noi restricții
Spynews
Este oficial! Dorian Popa s-a căsătorit în Maldive! Mama cântărețului, primele declarații, în exclusivitate! Andreea nu a știut nimic despre nuntă
Fanatik.ro
Ciclonul Barbara nu i-a speriat pe tricolori! Imagini de senzație de la antrenament. Mircea Lucescu, indicații pe cod roșu. Video
Capital.ro
Călin Georgescu și soția sa au primit interdicție. Cristela Georgescu a răbufnit public: Noi nu avem voie. Oamenii nu știu ce e în sala de judecată
Playtech.ro
Tabel actualizat cu vârsta de pensionare pentru femei și bărbați până în 2030
Adevarul
Fiii lui Putin și ai fostei gimnaste Alina Kabaeva trăiesc „sub acoperire”. Presa le-a dezvăluit numele și fotografiile
wowbiz.ro
S-A AFLAT! Substanța care ar fi ucis-o, de fapt, pe Andreea Cuciuc! Mama fetei aruncă BOMBA, la un an după tragedie
Economica.net
Mini-Dacia! Anunţ oficial despre noul "Lăstun Hipster" (FOTO interior/exterior)
Prosport.ro
FOTO. Ce a pățit „cea mai frumoasă femeie din lume”
kanald.ro
„Frățiorul meu cel mai bun” Andrei a murit înainte să împlinească 22 de ani. Era pasionat de mașini și își făcea planuri de viitor
Cancan.ro
Gestul intim dintre Dan Alexa și Alina Pușcău, de la Asia Express 2025. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între cei doi
iamsport.ro
Cristi Tănase a spus că Pițurcă e ”mic copil” pe lângă un alt fost antrenor de la FCSB: ”Extraordinar!”
MediaFlux
Armata Română cheamă românii la mobilizare! Cine sunt primii solicitați
stirilekanald.ro
„Un gest criminal!” Mama Andreei Cuciuc face acuzații grave. E convinsă că moartea fetei nu a fost întâmplătoare: „O clipă de neatenție și viața ei s-a sfârșit”
substantial.ro
După apariția CASS la pensie, o nouă lovitură pentru pensionari. Rămân cu mai puțini bani în buzunar