Prezentatoare tv în comă la Rio, după ce a contactat o formă rară de malarie. Are doar 33 de ani

O prezentatoare de televiziune se află în comă indusă într-un spital din Rio de Janeiro, după ce s-a îmbolnăvit de o formă rară de malarie. Tânăra a participat la o cursă de ciclism în scop caritabil, începută în Londra şi încheiată în oraşul care găzduieşte Jocurile Olimpice 2016.

18 aug. 2016, 16:15

Prezentatoarea Charlie Webster, în vârstă de 33 de ani, a ajuns în Rio de Janeiro pe 4 august şi a participat la ceremonia de deschidere, pe stadionul Maracanã. Prin cursa de ciclism de 3.000 de mile, începută în Londra, tânăra a trecut prin Franţa, Spania şi Portugalia. Apoi, a ajuns cu avionul în Brazilia, după care a continuat traseul până în Rio de Janeiro. Cursa a durat şase săptămâni şi a avut scopul de a strânge fonduri pentru o organizaţie caritabilă care se ocupă de bolnavii de cancer.

Charlie Webster a început să se simtă rău la Ceremonia de Deschidere a Jocurilor Olimpice, dar a crezut că este vorba despre deshidratare şi o infecţie. Tânăra a publicat pe Twitter poze în care apare pe un pat de spital. Prezentatoarea se află în stare gravă, potrivit unei apropiate a sa, Megan Carver. „Charlie a contractat o formă rară de malarie şi este tratată la un spital din Rio de Janeiro. Primeşte cel mai bun tratament disponibil de la o echipă de medici specialişti din Brazilia, Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie„, a spus ea.

Charlie Webster, care a lucrat pentru Sky şi ITV, se numără între prezentatorii oficiali ai Team GB la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro şi lucra alături de colegi ambasadori pentru diferiţi radiodifuzori.

Un prieten al prezentatoarei a spus că Charlie Webster s-a informat despre riscurile medicale şi i s-a spus că nu are nevoie de medicamente împotriva malariei pentru destinaţia stabilită.

Ghidul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii arată că riscul de transmitere a malariei este „neglijabil sau inexistent”, în afară de regiunea Amazonului şi statele din nordul Braziliei, zonă în care este inclus şi oraşul Manaus, care găzduieşte câteva dintre meciurile de fotbal din Jocurile Olimpice.