Primar sancţionat pentru deţinerea în captivitate a trei pui de căprioară

Primarul oraşului Baia de Aramă, Rafael Dunărinţiu, a fost sancţionat contravenţional pentru deţinerea în captivitate a trei pui de căprioară.
Iulian Tudor
28 nov. 2013, 16:45
Primar sancţionat pentru deţinerea în captivitate a trei pui de căprioară

Primarul creştea fără drept în gospodăria proprie un mascul şi două femele din specia căprior pe care le-ar fi găsit în pădurea aflată în proprietatea sa.

„În urma cercetărilor efectuate de lucrătorii Serviciului arme explozivi şi substanţe periculoase s-a constat că cel în cauză a anunţat poliţiştii din localitate în legătură cu aducerea acasă a celor trei pui de căprioară. Conform Legii 205/2994 privind protecţia animalelor, el avea obligaţia să anunţe şi Direcţia sanitară Veterinară Mehedinţi pentru a fi luaţi în evidenţă”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Mehedinţi, Nicolae Lohon, citat de Agerpres.

Edilul şef al oraşului Baia de Aramă a afirmat că nu cunoştea faptul că trebuie să facă cunoscut în scris autorităţii veterinare că îngrijeşte cele trei animale sălbatice, în schimb a informat medicul veterinar de circumscripţie şi i-a solicitat sprijinul pentru tratarea acestora, descoperite într-o stare de sănătate precară.

DailyBusiness
20% din mașini nu trec de RAR. Ce nereguli găsesc inspectorii din ce în ce mai des
Spynews
Veste de ultimă oră pentru Bianca Drăgușanu și Chef Foa! Ce fac magistrații din București
Bzi.ro
Lora a făcut senzație pe plajă, la 43 de ani! Costumul de baie minuscul și poziţiile provocatoare au atras multe priviri! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Consilierul lui Ilie Bolojan, acuzat că a făcut prăpăd în apartamentul în care a locuit cu chirie: „Am avut încredere, fiind de la USR“
Capital.ro
A murit cea mai iubită actriță a țării. Ne-a părăsit mult prea devreme. Odihnește-te în pace!
Playtech.ro
Studiu alarmant: bureții de vase eliberează milioane de microplastice și pun în pericol sănătatea și mediul. Cum te ferești
Adevarul
Migrația, noul pariu electoral al AUR, după modelul partidelor suveraniste din Vest
wowbiz.ro
Concurenta care a făcut amor cu ispita de la „Insula Iubirii” în dormitor! A picat testul fidelității, la fel ca Ella Vișan
Economica.net
Noua ordine mondială. Ce acord pregăteşte Trump cu Putin
Prosport.ro
FOTO. Asta e ultima fiță cu Bănel Nicoliță. S-a desfătat cu vin și cu o brunetă
kanald.ro
Norocul bate la ușor acestor cinci zodii! Luna septembrie le aduce un succes răsunător pe toate planurile
Cancan.ro
De nerecunoscut! Cum arată Kate Middleton după tratamentul oncologic
iamsport.ro
Mircea Lucescu a răbufnit: ”Piața e invadată de produse străine, noi ce mai avem?”
MediaFlux
Superstiții pentru o toamnă bogată. Ce este bine să faci la finalul lunii august
stirilekanald.ro
Costi, soția lui și un alt cuplu, morți în urma unui accident rutier, în Germania. Noua mașină i-a devenit sicriu românului și familiei lui
Trecem mai devreme la ora de iarnă în 2025. Data la care se dă ceasul înapoi