Primarul Cristian Popescu-Piedone a primit o vizită oficială din Ucraina FOTO

Primarul Cristian Popescu Piedone a primit, marţi, vizita oficială a unei delegații din Ucraina, reprezentând Comuna Mahala, Raionul Noua Suliță, din Regiunea Cernăuți, localitate a cărei populaţie este compusă în proporţie de 98% de români.
Filip Stan
09 iun. 2015, 13:48
Primarul Cristian Popescu-Piedone a primit o vizită oficială din Ucraina FOTO

Însoțiți de doamna Primar Elena Nandriș, oaspeții au fost întâmpinați de Edilul Sectorului 4, purtând ulterior discuţii cu reprezentanţi ai Consiliului Local Sector 4 şi ai celor mai importante departamente din cadrul Autorităţii Locale.

Scopul întâlnirii l-a reprezentat stabilirea unor relaţii de prietenie şi colaborare, prin implementarea unui parteneriat activ de interes civic, prilej cu care a fost semnat și acordul de cooperare dintre cele două entităţi administrative.

Astfel, demersul celor doi Edili vizează susţinerea reciprocă în domenii precum administrația publică locală, cultură, turism, economie și comerț, dar și în alte domenii compatibile cu politicile administrativ-sociale agreate de ambele părți.

Totodată, cei 8 membri ai delegației ucrainene au fost invitați de Primarul Cristian Popescu – Piedone la un tur al Sectorului 4, cu vizitarea principalelor obiective de investiții recent inaugurate, a instituțiilor de interes public local, dar și a parcurilor Lumea și Orășelul Copiilor.

„Mă bucur că astăzi am reușit să facem un prim pas către realizarea înfrăţirii administrative dintre Sectorul 4 şi Comuna Mahala, singura localitate din zonă unde stă arborat pe clădirea Primăriei steagul românesc. Limba română a primit statutul de limbă regională în comună, conform noii legi ucrainene privind principiile politicii lingvistice, decizie luată în cadrul Adunării Generale a comunei Mahala din martie 2013. La întâlnirea de astăzi, am schimbat opinii referitor la direcţiile ce trebuie urmate pentru dezvoltarea ambelor entităţi administrative şi chiar am gândit câteva proiecte comune, pe care le vom pune în practică în perioada imediat următoare„, a declarat Cristian Popescu Piedone.

Spynews
Acces Direct. Momente cumplite pentru familia Raisei, fetița de doi ani din Dolj. Va fi înmormântată mâine, de Ziua Copilului. Cine a lipsit de la priveghi
Bzi.ro
Cabral și-a găsit nevasta cu doi bărbați! „Deci, nu te mai suport!”
Fanatik.ro
Comuna din România unde mai trăiesc doar câțiva oameni. Are ulițele asfaltate și apă curentă, iar casele se vând cu 40.000 de euro
Capital.ro
Obligatoriu pentru toți șoferii care fac ITP. Ce trebuie să facă înainte de inspecția tehnică
Playtech.ro
SCANDALOS! Mihaela Rădulescu, goală pușcă! A făcut senzație cu ipostaza nud
DailyBusiness
Categoria de șoferi care scapă nepedepsită deși încalcă legea! Polițiștii sunt neputincioși
Adevarul
Cinci predicții ale experților cu privire la impactul condamnării lui Trump asupra alegerilor din 2024 și nu numai
Spynews
Știrile Antena Stars. Frații Tate rămân sub control judiciar. Milionarii britanici nu au voie să părăsească țara
Spynews
Știrile Antena Stars. Ramona Olaru s-a săturat de iubiții cu bani, dar nu și bogați sufletește! Cum își testează pretendenții încă de la primele întâlniri: „Contează pentru mine...”
Evz.ro
Directiva care i-a înnebunit pe oameni. De ce nu se mai rup capacele sticlelor
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Ilinca Vandici a făcut-o praf pe Bianca Drăgușanu! Războiul frumoaselor foste iubite de fotbaliști
wowbiz.ro
A murit soția antrenorului de la FC Voluntari, Florin Pîrvu! Oana Alina avea doar 47 de ani
Cancan.ro
După ce s-a “curățat” la Floreasca și Obregia, Adrian Mititelu Jr. și-a reluat păcatele… Paranghelie la NUBA până la 3 dimineața cu vinuri fine!
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Anumiți angajați vor avea parte de mai multe zile de concedii în 2024: Noul proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaților
Capital.ro
Se dau BANI sigur de la stat. Anunț pentru mii de români: Să facă contestație
StirileBZI
A fost aprobat un nou Program Rabla. Ce buget este pregătit
Prosport.ro
FOTO. Milionarul Arpad Paszkany a transformat-o total pe „Cenușăreasa” Antonela Pătruț. Afaceristul i-a schimbat nu doar înfățișarea, ci și modul de viață
stirilekanald.ro
Ei sunt cei trei tineri dispăruți în urma inundațiilor din Italia! S-au îmbrățișat în timp ce erau luați de ape
substantial.ro
Empatia: Cheia către o lume mai bună – Cum să îți înveți copilul să fie plin de compasiune
MediaFlux
Fenomene paranormale. Nici specialiștii nu pot explica aceste mistere
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'