Decizia de miercuri a Curţii de Apel Bucureşti nu este definitivă, procurorul putând să o conteste la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, scrie Mediafax.
Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) a început urmărirea penală pe numele prim-procurorului de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa, Cristian Hristescu, după ce acesta l-ar fi ameninţat pe administratorul unei firme să îi livreze „cu discount” materiale de construcţie pentru a-şi finaliza locuinţa.
Conform rezoluţiei de începere a urmăririi penale întocmită de procurorii anticorupţie, materialele de construcţie, precum şi manopera unor lucrări necesare pentru acea locuinţă au fost cerute şi primite şi de la un alt administrator de firmă.
„În acest sens, învinuitul Hristescu Cristian a lăsat să se creadă că are influenţă asupra unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slobozia, în scopul evitării instituirii unor măsuri asigurătorii şi dispunerii unei soluţii favorabile într-un dosar penal în care administratorul şi societatea acestuia, au calitatea de învinuiţi”, preciza DNA, într-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în aprilie 2013, Hristescu i-a determinat pe doi poliţişti din cadrul Serviciului Poliţiei Rutiere Feteşti să nu îi deschidă dosar penal unei persoane care a condus în stare de ebrietate.
„Urmare a faptului că cei doi poliţişti nu au dat curs actelor de instigare exercitate de procurorul Hristescu Cristian, acesta din urmă i-a constrâns, ameninţându-i cu mutarea de la locul de muncă, în scopul finalizării favorabile a dosarului respectiv, aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Feteşti”, susţin anchetatorii.
Procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ialomiţa este acuzat de procurori de şantaj, trafic de influenţă şi instigare la infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice.
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a aprobat percheziţii la domiciliul procurorului şef de la Parchetul Tribunalului Ialomiţa, Cristian Hristescu, precum şi la biroul acestuia din instituţie, desfăşurate marţi de DNA.
Hristescu este acuzat de procurorii DNA că, prin fapte de corupţie pe care le-ar fi comis, a ajutat membri unei grupări infracţionale din Ialomiţa, condusă de Victor Dinescu, zis „Vivi”, spun surse judiciare, precizând că există probe care atestă că magistratul era în relaţii de prietenie cu Victor Dinescu.
Citeşte şi Procurorul-şef din Ialomiţa primea dedicaţii de la interlopi prin intermediul lui Adi Minune