PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile

PROGNOZA METEO. Ultimele zile ale săptămâni nu vor aduce o schimbare în tabloul meteorologic, vremea urmând să fie una specifică de iarnă, cu temperaturi scăzute şi precipitaţii slabe. Totuşi, meteorologii anunţă că weekendul va fi unul senin, deşi vremea va fi rece.

11 dec. 2013, 15:00
PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea în următoarele zile

Joi, în nord-vestul şi centrul ţării va fi ceva mai rece decât ar trebui la această dată, dar în rest vor fi temperaturi potrivite pentru mijloc de decembrie, de la minus 4 grade în estul Trasnilvaniei, până la 7 grade în Oltenia. Iar ca aspect, în estul şi sud-estul ţării cerul va fi acoperit de nori şi în primele ore din zi va mai ninge slab, local în Dobrogea, pe alocuri în jumătatea estică a Munteniei şi izolat în Moldova şi zona montană. Şi tot în prima parte a zilei, vântul va fi mai agitat în Moldova şi Dobrogea, dar mai ales în Carpaţii Meridionali şi de Curbură, unde vor fi rafale de peste 80…90 km/h, spulberând zăpada deja depusă. Iar la amiază vor fi minus 4 grade în estul Transilvaniei şi 7 grade în Oltenia, temperaturi uşor mai mari decât în ziua precedentă.

În Bucureşti, joi, temperatura aerului la amiază va atinge 2….3 grade, normale pentru această perioadă. Dar nu va fi o zi frumoasă ca aspect, căci norii stau destul de adunaţi pe cer şi, la începutul zilei, este posibil să scuture câţiva fulgi de zăpadă. Dar fără vânt alert. Presiunea atmosferică este de 773 mmHg, cu tendinţa de uşoară scădere.

Citeşte şi PROGNOZA METEO pe două săptămâni: Cum va fi vremea până în sărbători

Vineri vor fi temperaturi potrivite pentru data din calendar, îndeosebi la deal şi la munte, unde mai cresc uşor. Iar norii acoperă soarele mai tot timpul în regiunile estice şi sud-estice, însă doar pe alocuri în Dobrogea şi estul Munteniei şi izolat în Moldova, în cursul zilei, vor mai fi precipitaţii slabe, predominant ninsori. În rest predomină soarele, dar în zonele joase va fi ceaţă, local în jumătatea de vest a ţării şi pe ici pe colo şi în rest. Însă numai izolat în Transilvania această ceaţă poate să persiste peste zi, asociată cu chiciură şi fulguieli trecătoare. Iar vântul doar pe crestele înalte de munte suflă agitat. Aşa că maximele pornesc de la minus 5 grade în Transilvania şi ating 7 grade în Oltenia.

În Bucureşti, vineri la amiaza vor fi aproximativ 3 grade în termometre, normale pentru această dată, şi doar în zori mai sunt nori pe cer, apoi se limpezeşte şi vântul nu are nicio adiere, va fi o zi liniştită şi plăcută de iarnă.

Citeşte şi Cea mai GEROASĂ noapte. La Miercurea Ciuc s-au înregistrat minus 21 de grade Celsius

Sâmbătă tot la deal şi munte va fi uşor mai cald, aici predomină soarele, însă în centrul şi nord-vestul teritoriului temperaturile rămân mai mici decât ar trebui, căci ceaţa dimineţii, prezentă în zonele joase şi asociată cu chiciură sau nori de nivel jos şi izolat posibile fulguieli sau burniţe, poate fi insistentă în aceste regiuni. În est vor fi înnorări şi, posibil, ploi slabe sau burniţă. Prin urmare la amiază nu vor fi mai mult de minus 5 grade în Transilvania, dar în dealurile Munteniei şi Olteniei, se ating chiar 9…10 grade.

Sâmbătă, în Bucureşti la amiază vor fi 5…6 grade, căci se anunţă o zi însorită, posibil cu doar puţină ceaţă în zori şi vânt slab.

Duminică va fi mai rece doar în regiunile nord-vestice şi centrale, iar la scara întregii ţări vor fi maxime de la minus 3 grade în Transilvania şi 8 grade în Muntenia. Iar ca aspect, soarele îşi face loc printre nori la deal şi la munte, însă local în zonele joase va fi ceaţă sau norii de nivel jos. Dar şi vânt mai alert în sud-vestul Olteniei şi pe crestele înalte de munte.

În următoarele zile se vor menţine temperaturi apropiate de cele normale la mijlocul lui decembrie şi, mai ales în cursul nopţilor şi al dimineţilor, în zonele joase va fi ceaţă sau nori joşi şi izolat, trecător, vor fi ploi slabe, burniţe sau fulguieli. Abia spre jumătatea săptămânii viitoare creşte probabilitatea de precipitaţii în regiunile intracarpatice.