PROTESTE DE AMPLOARE la Londra: Mii de oameni protestează împotriva votului de ieşire a Marii Britanii din UE

Mii de manifestanţi s-au adunat sâmbătă în centrul Londrei la un marş de protest împotriva votului de săptămânatrecută de a părăsi Uniunea Europeană, un rezultat care a generat haos politic în Marea Britanie şi pe care mulţi londoezi l-au respins, relatează Reuters online.
Filip Stan
02 iul. 2016, 12:58
PROTESTE DE AMPLOARE la Londra: Mii de oameni protestează împotriva votului de ieşire a Marii Britanii din UE

Majoritatea protestatarilor erau tineri, iar mulţi erau îmbrăcaţi în steaguri UE în timp ce alţii fluturau bannere pe care erau scrise sloganuri precum „Eu sunt cu UE” sau „Wrexit”.”Ce vrem să facem? Să rămânem în UE”, scandau ei.

„Am fost cu adevărat şocat în dimineaţa de după vot”, a spus Nathaniel Samson, în vârstă de 25 de ani.

„Mă simt profund nesigur cu privire la viitorul meu”, a adăugat el. „Sunt în acest marş pentru a-mi exprima nemulţumirea. Accept rezultatul, dar vrem să aratăm că nu îl vom accepta în linişte”, a mai subliniat aceasta.

Zeci de steaguri europene erau purtate de mulţime, care agita pancarte pe care se puteau citi mesaje ca „Breverse” – adică anularea Brexitului -, „Brexitul este o prostie” sau „Campania ‘Leave’ a minţit”.

 

 

„Noi iubim UE”, strigau manifestanţii.

 

„Eu vreau să rămân în Uniunea Eurpeană. Putem face ceva atât timp cât Articolul 50 nu este activat”, a declarat pentru AFP David, unul dintre manifestanţi, îmbrăcat în galben şi albastru, culorile steagului european, referindu-se la articolulu din Tratatul de la Lisabona care permite declanşarea procesului ieşirii din UE.

„Am luat o decizie proastă din cauza minciunilor campaniei pro-Brexit. Eu vreau să ne revizuim decizia”, declară Casey, în vârstă de 37 de ani, cu o coroană de flori galbene şi albastre pe cap, care ţine în mâini o imensă inimă gobflabilă.

„Toată lumea ştie că, în cazul unui nou referendum, vom vota să rămânem”, afirmă Nicholas Light, în vârstă de 82 de ani, care adaugă că „zeci de mii de persoane nu au votat pentru a ieşi sau rămâne în UE, ci împotriva Guvernului”.

Potrivit unui sondaj realizat de Ipsos Mori pentru BBC, 16% dintre britanicii care au votat în refrendum cred că Marea britanie va rămâne în UE, 22% nu ştiu dacă ţara va ieşi din blocul european, iar 48% dintre alegători apreciază că este necesar să aibă loc alegeri legislative înaintea lansării negocierilor de ieşire din UE.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Câte luni trebuie să joace un fotbalist din SuperLiga pentru a-și cumpăra BMW-ul de 727 CP vândut de eMAG de Black Friday
Capital.ro
O nouă fabrică de electronice auto lângă București. Compania chineză a început deja recrutările
Playtech.ro
Panouri solare la bloc, după modelul Germaniei. Cum ar putea scădea factura la electricitate cu 40%
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Pescobar s-a însurat cu aleasa inimii sale, Lavinia Lorena. Cum și-a făcut apariția soția afaceristului în ziua cea mare
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Avertisment fără precedent privind siguranța la metrou. Tragedia cu 69 de morți din Spania s-ar putea repeta în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT