Psiholog: Controlul exagerat asupra vieţii noastre ne epuizează fizic şi psihic

Atunci când ne naștem suntem liberi: liberi să trăim, liberi să iubim, liberi să facem alegeri, liberi să ne bucurăm de viață. Creștem și începem să învățăm că "trebuie" să mulțumim pe cineva, să corespundem, să ne încadrăm, să ne conformăm pentru a fi acceptati, iubiți, bucuroși de viață. Pentru că tot ceea ce ne dorim este afecțiune și siguranța, suntem dispuşi să renunţăm la noi înşine, într-un mod mai mult sau mai puţin conştient, şi să devenim ceea ce vor alţii doar pentru a dispune de cele două resurse.
Roxana Gagiu
16 mart. 2017, 11:22
Psiholog: Controlul exagerat asupra vieţii noastre ne epuizează fizic şi psihic

În opinia psihologului Laura Maria Cojocaru, o accentuare a controlului asupra vieţii noastre, aspect care coincide cu renunţarea la sinele nostru, nu ne poate aduce decât suferinţă, deoarece afecţiunea şi siguranţa sunt deja resurse care fac parte din viaţa noastră.

„Credem că afecţiunea şi siguranţa sunt resurse exterioare, dar ele fac parte din cel mai ascuns şi intim loc ale fiinţei noastre. Paradoxal, crezând că dacă renunţăm la controlul asupra sinelui nostru doar pentru a deveni ceea ce doresc alţii să devenim, vom renunţa şi la afecţiune şi siguranţă. Greşit! De ce? Pentru că aceste două resurse fac parte din sinele nostru încă de când suntem în pântecul mamei. Aşa-zisa libertate de care credem că ne vom bucura dacă ne mulăm personalitatea conform dorinţelor celorlalţi este, în fapt, cea mai elaborată formă de captivitate în care avem nenorocul de a intra”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru.

Specialistul afirmă că putem analiza ca exemplu deja utilizat ca studiu de reacție psiho-emoțională de către mulți psihologi și traineri, un obicei întâlnit în junglele din Africa.

„Pentru a captura maimuţele din Africa rapid şi în siguranţă, cu scopul de a fi duse la grădinile zoologice, oamenii folosesc nişte vase lungi, cu gâtul îngust şi destul de grele în care pun o mână de nuci sau fructe. Vasul este lăsat pe jos în junglă, iar maimuța, atrasă de mirosul fructelor și al nucilor, vine la el, bagă mâna în vas, apucă hrana și strânge mâna pe ea. Maimuța are de ales, să dea drumul mâinii de pe fructe și să fie liberă, sau să insiste să ia ce este în vas. Și alege să vrea fructele cu orice preț! Vasul respectiv are deschiderea suficientă pentru a strecura mâna, dar prea mică pentru a a strecura pumnul, în plus este și greu și nu poate fi transportat departe, astfel încât maimuța este prinsă. Acelaşi comportament a fost descoperit şi la oameni, care ţin atât de mult la unele credinţe sau obişnuinţe dăunătoare, încât sunt dispuşi să renunţe la libertate şi fericire în detrimentul controlului. Diferenţa între oameni şi maimuţe este că nouă nu ne pune nimeni o capcană reală, ci alegem să ne construim singuri propriile capcane interioare prin modul nostru de gândire. Cum? Prin reptarea până la obsesie a următoarelor clişee: „nu pot face acest lucru pentru că …” , „nu schimb acest aspect pentru că …”, ” nu accept alte păreri pentru că …”, etc. Alegem de fapt să rămânem cu „pumnul strâns” pe „fructele” din capcana minții noastre, în timp ce „jungla” este plină de resurse și ne putem bucura de viață fiind liberi”, consideră psihologul Laura Maria Cojocaru.

În opinia sa, nevoia de control apare din cauza a trei lucruri esenţiale:

1. Din frică. Oamenii experimentează totul felul de temeri în decursul vieţii, dar dintre cele mai frecvente numărăm: frica de a pierde, frica de a nu corespunde, frica de a nu se considera suficient de bun, capabil, inteligent, frumos, frica de a pierde simpatia, afecţiunea, siguranţa sau frica de suferinţă. Frica este un proces natural, care izvorăşte din instinctul nostru de supravieţuire, deci are rolul de a ne proteja, însă dacă acest instinct este activat constant, chiar şi atunci când nu există un pericol real, el poate deveni dăunător pentru noi.

2. Din nevoia de a înţelege lucrurile. Câteodată suntem atât de obsedaţi de a înţelege orice se întâmplă în jurul nostru, încât ne pierdem timpul şi energiile în direcţii mult prea solicitante pentru noi. Raţionalizăm atât de mult detalii nesemnificative, încât renunţăm practic la controlul asupra sinelui. Există lucruri care se raţionalizează şi lucruri care se simt, iar noi avem tendinţa de a face confuzii majore între a simţi pur şi simplu şi a raţionaliza acel sentiment.

3. Dintr-un model parental defectuos. Dacă am avut, în familie, un părinte care avea o tendinţă exagerată de control, atunci vom dezvolta şi noi această tendinţă, pe care o vom transmite mai departe şi copiilor noştri. Acest cerc vicios poate fi întrerupt cu ajutorul unui psiholog sau al unui specialist în programare neuro-lingvistică de exemplu, prin aplicarea unei serii de tehnici terapeutice menite schimbării și detașării de această tendință.

„Avem senzația iluzorie că, dacă ținem sub control modul în care arătam, ne prezentăm, jucăm niște roluri față de ceilalți, vom putea păstra totul intact în viețiile noastre. Din contră! Cu cât ne agățam mai mult de aceste aspecte, cu atât devenim captivi siguri în capcana propriilor raționamente sau a friciilor noastre. Pe de altă parte, cu cât renunțăm la a controla aspectele vieții noastre, cu atât ne rămâne mai mult timp, mai multă energie și mai multă atenție pentru a ne bucura pur și simplu de viață. Deci, tocmai atunci când renunțăm la control, putem trăi un control real și benefic asupra vieții noastre”, conchide psihologul şi trainerul NLP Laura Maria Cojocaru.

DailyBusiness
Alex Pretti, bărbatul ucis de un agent ICE în Minneapolis, era asistent medical ATI
Spynews
Răsturnare șocantă în cazul crimei din Timiș! Un adult ar fi fost implicat în uciderea lui Mario. Ce declarații a făcut unchiul victimei
Fanatik.ro
Michael Schumacher nu mai e imobilizat la pat! Noi detalii despre starea reală de sănătate a marelui pilot de Formula 1
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. A murit marele maestru. A format generații de artiști: Profesionalismul, sensibilitatea și dedicarea sa vor rămâne repere
Playtech.ro
Amendă de 1.000 de lei pentru șoferii care stau pe telefon în 2026. Când rămâi fără permis de șoferi, la ce să fii atent
Adevarul
Ce înseamnă când pisica te frământă cu lăbuțele. 10 semne care arată ca felină ta te iubește
wowbiz.ro
VIDEO Tatăl lui Mario, adus la capelă sub escortă. Ținut de forțele de ordine, bărbatul își strigă durerea: „Mario, unde ești? Mario, de ce m-ai lăsat…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un bărbat din Vaslui, dispărut de patru zile, a fost găsit fără suflare într-o râpă. Unul din nepoți a făcut descoperirea macabră
iamsport.ro
Gică Hagi, propus la o formație de Champions League și una de Europa League!
MediaFlux
Sondaj Avangarde: Românii, nemulțumiți de politica externă dusă de președintele Nicușor Dan
stirilekanald.ro
Tatăl lui Mario, desfigurat de durere! Urlă și plânge și...
Top 5 sloturi Yggdrasil