Petrolul a rămas fără antrenor, după ce Cosmin Contra i-a anunţat pe conducătorii acestei echipe că va semna cu Getafe. Luaţi prin surprindere, cei care conduc clubul ploieştean încearcă să găsească repede un înlocuitor. Surse Prosport susţin că finanţatorul Dan Capră (foto dreapta) s-a întâlnit deja cu Răzvan Lucescu, căruia i-a propus să preia echipa. Discuţia ar fi durat aproximativ o oră, de la 12:30 la 13:30, iar la finalul ei, tehnicianul care a pregătit ultima oară pe El Jaish a cerut timp de gândire. Ezitarea lui Lucescu jr. e dată de faptul că el are o ofertă şi de la Astra, unde deja se află omul său de încredere, fostul secund de la Rapid şi El Jaish, Cristian Petre, care a semnat săptămâna trecută.