Răzvan Sava: Opacitatea autorităţilor administraţiei publice trebuie să rămână de domeniul trecutului

Obscuritatea şi opacitatea autorităţilor administraţiei publice trebuie să rămână de domeniul trecutului, a declarat, marţi, primarul general interimar al Capitalei, Răzvan Sava, în cadrul dezbaterii "Date deschise pentru oraşe inteligente", unde reprezentanţi ai autorităţilor, dar şi ai ONG-urilor au vorbit despre modul în care pot fi folosite datele publice, dar şi dificultăţile care trebuie soluţionate.
Filip Stan
08 mart. 2016, 13:28
Răzvan Sava: Opacitatea autorităţilor administraţiei publice trebuie să rămână de domeniul trecutului

„Obscuritatea, opacitatea autorităţilor administraţiei publice trebuie să rămână de domeniul trecutului. Transparenţa decizională, implicarea cetăţeanului în viaţa urbei sunt două dintre cele mai importante dimensiuni ale noii democraţii. PMB şi-a impus din luna decembrie a anului trecut un program ambiţios de transparentizare, pornind de la principiul sănătos conform căruia, ca în orice familie, trebuie să avem puterea de a vorbi atât despre realizări, cât şi despre probleme. Vorbim aici despre publicarea contractelor de achiziţii, publicarea CV-urilor echipei manageriale din cadrul PMB, urmărirea în timp real pe site-ul instituţiei a evoluţiei proiectelor aflate în implementare, organizarea dezbaterilor cu societatea civilă pe marginea unor teme importante pentru oraş”, a spus Sava.

El şi-a exprimat convingerea că paşii făcuţi în sensul transparentizării sunt „ireversibili” şi că următoarele conduceri ale Primăriei Capitalei vor fi obligate să respecte acest principiu. Acesta a adăugat că PMB, alături de Centrul Naţional România Digitală, se implică în implementarea Punctului de Contact Unic, care implică realizarea unei platforme online de comunicare.

Radu Puchiu, secretar de stat în Cancelaria prim-ministrului, referindu-se la efectele transparentizării, a precizat că Primăria oraşului New York a deschis inclusiv datele referitoare la amenzile pentru parcare.

„Deschizând aceste date, au constatat că, de exemplu, reprezentanţele diplomatice ale statelor străine la New York au datorii la Primăria oraşului de 17 milioane de dolari. Din parcări, atât. Un lucru impresionant. (…) Este un exemplu foarte interesant despre cum deschiderea datelor ajută unde nici nu te aştepţi”, a precizat el, notează Agerpres.

Adrian Bădilă, secretar de stat în Ministerul pentru Consultare Publică şi Dialog Civic, a reamintit că săptămâna trecută Guvernul a adoptat un memorandum prin care se doreşte diversificarea informaţiilor la care să aibă acces în mod direct publicul. El a subliniat şi importanţa standardizării datelor, astfel încât cei care le consultă să nu mai fie nevoiţi să facă o activitate de „detectiv”.

„Nu vă ascundem, am făcut şi câteva experimente în acest sens cu colegi de la alte ministere, care făceau referire la informaţii şi spuneau că se găsesc pe site. Pentru că una dintre discuţii avea loc chiar la mine în birou, am deschis monitorul şi am întrebat: ‘Unde găsiţi informaţia respectivă?’. A durat aproape şapte minute pentru ca persoana din ministerul respectiv să găsească datele la care se făcea referire”, a arătat Bădilă.

Elena Calistru, de la Funky Citizens, a atras atenţia asupra dificultăţilor cu care se confruntă o persoană care vrea să consulte bugetele, fiind vorba de documente scanate, greu de parcurs.

„Ceea ce am făcut în fiecare an, în ultimii patru ani, a fost să facem câte o analiză pe bugetul Bucureştiului. E groaznic şi vedeţi aceste cearcăne! Sunt în mare parte datorate şi faptului că noi nu avem date deschise în ceea ce priveşte bugetul Capitalei. Trebuie să luăm PDF cu PDF, scanat (…) mai sunt şterse nişte cifre pe acolo, sunt semnături, nici partea de automatizare prin OCR-izare nu funcţionează tocmai bine. Ceea ce am învăţat totuşi în aceşti ani este că după o vreme începi să devii bun la asta. (…) De asemenea, am învăţat faptul că aceste date pot deveni digerabile pentru cetăţeni. În momentul în care începi să extragi date care au sens pentru toţi ceilalţi — cum au evoluat cheltuielile pentru învăţământ sau subvenţia la căldură — sunt lucruri cu care cetăţeanul poate empatiza şi faţă de care poate avea o opinie foarte validă”, a explicat ea.

Pe de altă parte, Elena Calistru a remarcat că, în acest an, PMB a organizat o dezbatere privind proiectul de buget, demonstrând o atitudine pro-activă.

Septimius Pârvu de la Expert Forum a vorbit despre proiectul „Tu ştii pe unde a umblat primarul tău”, care a identificat cazurile de migraţie ale aleşilor locali, dar a atras atenţia şi asupra faptului că, potrivit datelor furnizate de ANI, în ultimii patru ani au fost identificate 347 de persoane aflate în cazuri de incompatibilitate sau conflict de interese, iar la DNA au existat 111 dosare vizând aleşi locali.

„Sunt primari care au fost aleşi în 2012 în USL, au ajuns în PSD. În 2014, erau PLR, iar apoi au ajuns în ALDE. Toate astea în patru ani. Cred că din punctul acesta de vedere cetăţeanului îi e foarte greu să înţeleagă ce s-a întâmplat cu votul lui şi cum a ajuns un om în patru structuri diferite, chiar dacă admitem că USL a fost o combinaţie de mai multe partide. Dar tot acest fenomen de migraţie are mai multe implicaţii. Harta noastră merge în paralel cu o altă hartă la care lucrăm şi pe care o să o lansăm peste vreo două săptămâni: harta clientelismului politic — şi anume: cum primesc autorităţile locale bani pe orice criterii în afară de cele ale nevoilor comunităţii”, a afirmat Pârvu.

DailyBusiness
Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani. Legendarul solist a ținut concertul de adio la începutul lunii iulie
Spynews
Ilona Brezoianu și soțul ei sărbătoresc un an de când au devenit soț și soție. Ce a transmis jurata de la Te cunosc de undeva: "Abia aștept..." | FOTO
Bzi.ro
Felix Baumgartner nu va avea o înmormântare grandioasă! Tulburător ce este scris pe sicriul său
Fanatik.ro
Shkendija – FCSB. Zeci de mii de români au fentat VOYO! Pro TV, acțiuni în forță pe Youtube și Facebook împotriva streamurilor ilegale
Capital.ro
Sfârșitul pentru Călin Georgescu? Ce pregătește fostul candidat la prezidențiale: Vrea să...
Playtech.ro
Bulion la rece, fără fierbere. Rețeta secretă care păstrează toate vitaminele roșiilor
DailyBusiness
Nicușor Dan, reacție după ce 60% dintre români spun că Nicolae Ceaușescu a fost un lider bun. „Mă îngrijorează profund”
Adevarul
Pierderi uriașe în sectorul de stat: 266 de companii aduc un minus de 2,5 miliarde lei. Printre ele, Unifarm, Termoenergetica și Metrorex
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, primele declarații despre divorțul de Ionuț. ”Soțul meu și-a făcut bagajul și a plecat de acasă”. De la ce a pornit scandalul imens dintre cei doi
Spynews
A murit „prințul adormit” al Arabiei Saudite! A fost în comă timp de 20 de ani, în urma unui accident de mașină, în Londra
Spynews
Pepe își sărbătorește ziua de naștere! Cum l-au surprins copiii! Artistului nu i-a venit să creadă | VIDEO
Evz.ro
Belșug pentru aceste zodii. Vin mari câștiguri
Ego.ro
Ce au observat experții, la aparițiile fiului cel mic al lui Kate Middleton și al Prințului William
Prosport.ro
„Indecento!”. Imaginile cu Georgina Rodriguez la biserică au declanşat un tsunami de comentarii negative
kanald.ro
BREAKING NEWS Ozzy Osbourne a murit la 76 de ani
Cancan.ro
După chinul de la petrecerea cu șeicii din Dubai, Maria a rămas în scaun cu rotile 😢 S-a mutat definitiv în Norvegia
Playsport.ro
Mai valoroasă decât aurul sau platina, această piatră rară costa de 10.000 de ori mai mult și se găsește doar într-o singură țară
Capital.ro
Românii trebuie să declare si să plătească. Statul ia 4.050 de lei de persoană. Codul Fiscal se modifică radical
StirileBZI
Românii, avertizați să se pregătească! Iarna vine cu vești proaste: TVA-ul mai mare poate duce la scumpiri în termoficare
Prosport.ro
Românca i-a zăpăcit pe milioane de fani britanici, iar la final a devenit virală
stirilekanald.ro
VIDEO Tânăr de 23 de ani din Găești, ucis după o răfuială ca-n Vestul Sălbatic: "A tras până a descărcat pistolul"
Mihai Voropchievici, horoscop rune pana pe 30 iulie 2025. Scorpionii lau noroc, Leii primesc daruri, Sagetatorii au parte de schimbari majore
MediaFlux
Crește vârsta de pensionare pentru anumiți români! Guvernul anunță măsuri pentru acești pensionari
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Țara unde depresia se tratează pe stadion: Medicii „prescriu” mai mult fotbal