Roland Garros 2015. Alexandra Dulgheru, în turul II. Monica Niculescu, eliminată

Roland Garros 2015. Alexandra Dulgheru s-a calificat în turul II la Roland Garros 2015, în timp ce Monica Niculescu a pierdut în prima rundă.

25 mai 2015, 11:02
Roland Garros 2015. Alexandra Dulgheru, în turul II. Monica Niculescu, eliminată

Roland Garros 2015. Următoarea adversară a Alexandrei Dulgheru va fi franțuzoaica Alize Cornet, cap de serie nr. 29, sau italianca Roberta Vinci. Dulgheru este la egalitate cu Cornet în meciurile directe, 1-1, dar este condusă cu 4-0 de Vinci.

Roland Garros 2015. Monica Niculescu (67 WTA) a fost învinsă de Carla Suarez Navarro (Spania), numărul 8 mondial, cu 6-2, 6-2. Monica pierduse toate cele trei meciuri de până acum cu Suarez Navarro: 6-3, 7-6 (3) pentru iberică în primul tur la Paris în 2013, 4-6, 6-0, 4-1 abandon Monica, anul trecut, în sferturi la Florianopolis, și anul acesta la Antwerp, când Navarro s-a impus cu 4-6, 6-0, 6-2 în optimi. În turul secund, Suarez Navarro o va înfrunta pe câștigătoarea meciului dintre Virginie Razzano (Franța) și Veronica Cepede Royg (Paraguay). Niculescu va primi pentru participare 27.000 de euro și 10 puncte WTA, iar Dulgheru și-a asigurat un cec de 50.000 de euro și 45 de puncte WTA.

Roland Garros 2015. România mai are două reprezentante în primul tur la Roland Garros pe tabloul de simplu, Irina Begu, cap de serie nr. 30 (va juca împotriva americancei Bethanie Mattek-Sands) și Andreea Mitu (împotriva franțuzoaicei Alize Lim), în timp ce Simona Halep, a treia favorită, s-a calificat duminică în runda a doua.