Roxana Vancea, disperată pe holurile spitalului de neurologie. Ce a păţit vedeta

Roxana Vancea a fost, de cele mai multe ori, în mijlocul unor controverse legate de orientarea ei sexuală, de felul în care se antrenează, de felul în care se îmbracă. Doar că, acum, frumoasa fostă asistentă TV trece prin momente cât se poate de dificile, iar motivele pentru care tremură fiind cât se poate de serioase.
Iulian Tudor
17 ian. 2018, 07:13
Roxana Vancea, disperată pe holurile spitalului de neurologie. Ce a păţit vedeta

Mai exact, marţi de dimineață, la Spitalul Colentina din București și-a făcut apariția frumoasa vedetă TV, scrie spynews.ro. Tremurând, emoționată din cale afară, îngrijorată până peste poate. Și, am putea spune, avea toate motivele să fie într-o stare în care gropițele zâmbetului ei, cunoscut de toată lumea, să rămână ascunse.

Citeşte şi Mircea Badea, JIGNIRI GRAVE la adresa Roxanei Vancea: „De obicei nu vorbea cu gura plină!”

Mai exact, vizita vedetei la spital, la secția de neurologie, a fost generată de problemele de sănătate, unele destul de serioase după încordarea ei, pe care le are mama Roxanei. „Eu sunt ok, sunt la spital cu mama”, a fost declarația pe care Roxana Vancea a dat-o, îngrijorată.

Roxana Vancea s-a născut la Târgu Jiu. Când a venit în Capitală, a participat la preselecţia organizată de trustul Intact pentru a ocupa postul de asistentă tv în cadrul emisiunii „‘Neatza cu Răzvan şi Dani”. După doi ani, Roxana a părăsit emisiunea care a consacrat-o şi a ajuns instructor de fitness.

DailyBusiness
Statul dă 700 de lei în plus pentru pensionari! CÂND ajung banii la aceștia
Spynews
Unde a fost dusă urna cu cenușa lui Robert Lupu, ucigașul Teodorei Marcu. Familia l-a incinerat zilele trecute
Bzi.ro
Jurnalistă româncă, victima unui caz șocant de abuz! Totul a fost dat în vileag!
Fanatik.ro
Barem română, bacalaureat 2025 conform edu.ro și Ministerul Educației. Cum se rezolvau, de fapt, subiectele la Limba și literatura română pentru BAC 2025
Capital.ro
S-a aflat tot adevărul. Suma nu mai poate fi ascunsă. Călin Georgescu a primit 600.000 de euro: Se pot verifica
Playtech.ro
Alocația copilului poate fi pierdută fără acest act esențial. Ce trebuie să știe părinții în 2025
DailyBusiness
ANPC a găsit alte nereguli în supermarketuri. Produse expirate, mizerie și amenzi de 140.000 lei
Adevarul
Manifestații violente în Irlanda de Nord din cauza a doi români de 14 ani acuzați de agresiune sexuală. Au fost ridicate baricade
wowbiz.ro
A murit. Niculina Stoican, în DOLIU: „Atât a fost. Trebuia să…”
Spynews
Anca Țurcașiu și iubitul, imagine emoționantă alături de nepoțel. Cum s-a fotografiat artista / FOTO
Spynews
Iulia Vântur s-a întors în România. Ce spune despre viața trăită alături de Salman Khan
Evz.ro
Cheesecake-ul cu fructe de pădure a cucerit bucătăriile din întreaga lume
Ego.ro
Cine este și cum arată singura soră a lui Klaus Iohannis. Acum s-a aflat! FOTO
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a fost dată afară! A vorbit imediat despre ce a pățit: „Nu poți face asta”
kanald.ro
Zboruri întârziate pe Aeroportul Otopeni! Trafic aerian dat peste cap de vremea severă din București
Cancan.ro
BREAKING! E știrea momentului în România. Anunțul venit în urmă cu puțin timp
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor pe care România l-a pierdut. Era iubit de toți românii. Rămâne în istoria teatrului și filmului românesc
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga i-a lăsat mască pe tanzanieni. Apariție spectaculoasă la plajă
stirilekanald.ro
VIDEO „Fântâni arteziene” cu apă murdară direct în Dâmbovița! Furtuna a făcut prăpăd în București, iar autoritățile par depășite de situație
Nicușor Dan calmează situația: „Taxa pe tranzacții bancare și creșterile de impozite sunt doar scenarii!“
MediaFlux
Ajutor de stat important pentru români. Cererile trebuie depuse până la 13 iunie
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Consilierul lui Nicușor Dan confirmă că taxa pe tranzacțiile bancare a fost una dintre ideile analizate la Cotroceni