Ruşii i-au promis fiului preşedintelui Donald Trump informaţii compromiţătoare despre Clinton

Donald Trump Junior, fiul președintelui Statelor Unite, s-a întâlnit cu o avocată din Rusia în timpul campaniei electorale de anul trecut fiindcă i s-au promis informații compromițătoare despre candidata democrată la președinție, Hillary Clinton, afirmă duminică ziarul New York Times, citat de Reuters.

10 iul. 2017, 06:04
Ruşii i-au promis fiului preşedintelui Donald Trump informaţii compromiţătoare despre Clinton

Ziarul newyorkez continuă seria dezvăluirilor despre legăturile unor oficialităţi americane cu Moscova, după un articol de sâmbătă în care arăta că Trump Jr. și Jared Kushner, ginerele președintelui Statelor Unite, s-au întâlnit cu avocata Natalia Veselnițkaia. Întâlnirea a avut loc la două săptămâni după ce Donald Trump a obținut nominalizarea drept candidat la președinție din partea Partidului Republican, mai exact pe 9 iunie 2016, la Trump Tower, clădirea din districtul newyorkez Manhattan unde se află reședința actualului președinte, a precizat cotidianul.

Duminică, New York Times a adăugat motivația întâlnirii, detaliu obținut din convorbiri cu trei consilieri ai Casei Albe care au fost informați despre discuție, cu alți doi care știu că a avut loc și cu alte surse confidențiale. Nu se știe dacă Veselnițkaia a furnizat informațiile promise. Tot duminică, Mark Corallo, purtător de cuvânt al avocaților președintelui Donald Trump, a susținut că acesta nu a știut despre întâlnire și nu a participat la ea.

Donald Trump junior a recunoscut printr-o declarație că întâlnirea a avut loc și a afirmat că a fost una „scurtă, de prezentare”, iar subiectul principal a fost adopția copiilor ruși de către cetățenii americani. El susține că i-a chemat la întâlnire și pe Kushner — soțul surorii sale, Ivanka Trump — și pe Paul Manafort, care era atunci șeful campaniei prezidențiale. „Nu a fost o problemă de campanie la momentul respectiv și nu a existat o continuare”, susține fiul cel mare al președintelui. „O cunoștință mi-a cerut să particip la întâlnire, dar nu mi s-a spus dinainte numele persoanei cu care urma să mă întâlnesc”.

Duminică, Trump junior a adăugat alte detalii despre dialogul cu avocata. „După un schimb de glume, femeia a afirmat că are informații potrivit cărora persoane legate de Rusia finanțează Comitetul Național Democrat și o sprijină pe dna Clinton. Afirmațiile ei au fost vagi, ambigue și lipsite de sens. Nu s-a furnizat și nici măcar nu s-au oferit niciun fel de detalii sau informații ca susținere. A devenit evident în curând că ea nu avea niciun fel de informații relevante”.

Citeşte şi Securitatea cibernetică în colaborare cu Rusia: Trump dă înapoi pe Twitter

Un avocat al lui Kushner a afirmat sâmbătă că acesta „a participat pentru scurt timp” la întâlnire, una din cele peste 100 cu reprezentanți a peste 20 de țări, în timpul campaniei electorale și după alegeri. Un purtător de cuvânt al lui Manafort a refuzat, în aceeași zi, solicitarea agenției Reuters de a comenta articolul din New York Times.

Avocata rusă Natalia Veselnițkaia, cea cu care s-au întâlnit apropiații lui Trump, este cunoscută pentru campania ei împotriva legislației americane care stabilește o listă neagră cu suspecții de încălcări ale drepturilor omului. Legea respectivă l-a determinat pe președintele Rusiei, Vladimir Putin, să interzică adopția copiilor ruși de către cetățenii americani, arată Reuters.

Posibilele contacte între campania electorală a lui Trump și reprezentanți ai Rusiei fac obiectul unor anchete desfășurate de un procuror federal special și de mai multe comitete ale Congresului Statelor Unite, ca parte a unor investigații mai ample privind acuzațiile că Moscova s-a amestecat în alegerile prezidențiale din SUA, din 2016.